Jurnalul.ro Ştiri Observator ANSVSA: Nu există o legătură directă între brânza de vaci din lotul 22 februarie şi îmbolnăvirile copiilor cu sindrom hemolitic uremic

ANSVSA: Nu există o legătură directă între brânza de vaci din lotul 22 februarie şi îmbolnăvirile copiilor cu sindrom hemolitic uremic

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară extinde investigaţia la nivelul exploataţiilor de animale, care au produs sau furnizat alimente consumate de copii diagnosticaţi cu sindrom hemolitic uremic (SHU), în condiţiile în care din analiza celor 411 eşantioane din probe prelevate din alimentele indicate de Ministerul Sănătăţii nu a mai fost depistată prezenţa Escherichia Coli serogrupul O2, ceea ce indică faptul că nu există o legătură directă de cauzalitate între brânza de vaci din lotul produs în data de 22 februarie şi îmbolnăvirile copiilor, precizează, vineri, instituţia.

'Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară (IISPV) a recepţionat, până pe data de 29 februarie 2016, un număr de 337 de eşantioane din probe prelevate din alimentele indicate de Ministerul Sănătăţii şi notificate prin Sistemul Rapid de alertă pentru Alimente şi Furaje. La acestea se adaugă un număr de 59 de eşantioane, recepţionate până pe data de 3 martie 2016, din probe prelevate de echipele mixte DSV - DSP din apă, produse lactate şi lapte materie primă şi 15 eşantioane din probe de produse lactate, solicitate pentru a fi analizate, de către proprietarul unităţii de procesare a laptelui din judeţul Argeş, în cadrul programului de autocontrol. Până la această dată, din totalul de 411 eşantioane recepţionate, nu a mai fost depistată prezenţa Escherichia Coli serogrupul O2. 312 au fost finalizate (dintre care două cu rezultate pozitive) şi 99 de eşantioane sunt în lucru. Datele rezultate din verificările ANSVSA indică faptul că nu există o legătură directă de cauzalitate între brânza de vaci din lotul produs în data de 22.02.2016 şi îmbolnăvirile copiilor diagnosticaţi cu SHU', se menţionează într-un comunicat al ANSVSA remis vineri AGERPRES.

În plus, Autoritatea Sanitară Veterinară precizează că procesul de pasteurizare a laptelui materie primă asigură distrugerea bacteriilor din grupul Escherichia Coli (inclusiv O 26), iar produsele rezultate sunt sigure pentru consum. 'În ceea ce priveşte proba pozitivă depistată la carnea de pasăre (cazul Bacău), precizăm că, prin tratarea termică corespunzătoare şi respectarea normelor de igienă se împiedică transmiterea bacteriilor din grupul Escherichia Coli (inclusiv O 26)', se subliniază în comunicatul citat.

Cu toate acestea, ca urmare a recomandărilor Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor, ANSVSA, în cadrul verificărilor pe care le desfăşoară, va extinde investigaţiile la nivelul exploataţiilor de animale, care au produs sau furnizat alimente consumate, al procesării alimentelor şi al ingredientelor din compoziţia produselor alimentare, conform datelor transmise de Ministerul Sănătăţii, se mai arată în comunicatul ANSVSA.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri