Sectorul de restaurante şi cafenele (Food & Beverage) din România a evoluat constant în ultimii ani, atât datorită creșterii salariilor și a puterii de cumpărare, cât și datorită numărului mai mare de străini care vizitează România pentru afaceri sau turism. Aceasta evoluţie se traduce şi printr-o competiţie tot mai acerbă a conceptelor, operatorii căutând să îşi atragă clienţii atât prin design, cât şi printr-o experienţă culinară memorabilă.
Cushman & Wakefield Echinox a analizat evoluţia şi tendințele pieței de profil în raportul „Food and Beverage: Romania Market Report”, împărţind industria în șase segmente distincte: fast-food, cafenele, patiserii, resto-club-uri, fast casual și fine dining.
Raportul analizează 73 de operatori ce deţin aproximativ 700 de unități la nivel naţional şi au înregistrat o cifră de afaceri de 650 milioane euro în 2018, având o cotă de piaţă de circa 20% din piața de F&B din România, conform datelor Ministerului de Finanțe.
Vlad Săftoiu, Research Analyst, Cushman & Wakefield Echinox: „Toate cele 6 categorii analizate au înregistrat evoluţii pozitive în perioada 2014-2018, creşterile medii anuale variind între 15,2% în cazul operatorilor de fine dining şi 32,7% în cazul cafenelelor, fapt ce demonstrează trendul eminamente crescător al pieţei de F&B la nivel naţional. Ne aşteptăm ca acest segment să îşi continue dezvoltarea în următorii ani, o creștere medie anuală de 10% ducând veniturile din industria de F&B dincolo de pragul de 5 miliarde euro până în 2022-2023.”
Cheltuielile de consum din România aferente sectoarelor de F&B şi ospitalitate înregistrează cele mai scăzute valori ca procent din consumul total per familie din Uniunea Europeană. Conform datelor Eurostat, doar 3,1% din totalul cheltuielilor populaţiei au fost destinate hotelurilor, restaurantelor şi barurilor în 2018, comparativ cu o medie de 8,8% în UE, 9,2% în Ungaria sau 9% în Cehia.
Chiriile pentru unități Food & Beverage (100 mp) în principalele zone comerciale din București variază între 35-45 €/mp/lună în zona Floreasca Dorobanti și ajung la 70-80 €/mp/lună în cele mai performante centre comerciale, precum Băneasa Shopping City, Promenada Mall și AFI Palace Cotroceni.
Cererea este în creștere atât în București, cât și în marile orașe regionale, dezvoltarea având loc atât în centre comerciale, cât și în locații stradale.
Bogdan Marcu, Partener Retail Agency, Cushman & Wakefield Echinox: „Apariția şi succesul restaurantelor fast-casual cu prețuri medii creează, de asemenea, baza pentru dezvoltarea altor proiecte de food hall, care vor cuprinde 10-15 operatori de restaurante în locațiile de dimensiuni medii (3.000-5.000 mp GLA). Nu în ultimul rând, unitățile de F&B din centrele comerciale vor continua să prospere, pe baza cererii actuale. Viitoarele centre comerciale se bazează pe componenta de petrecere a timpului liber care urmărește să răspundă nevoii unei experiențe de shopping.”
Clădirile de birouri din Bucureşti și marile orașe regionale, precum și proiectele de tip Food Hall sunt două zone ţintă vizate de operatorii de F&B în perioada următoare. Hub-uri de restaurante ce pot fi asociate conceptului de Food Hall se dezvoltă în București, primele proiecte fiind livrate în 2019. Cel mai relevant proiect de acest gen este Agora Floreasca, un proiect ce constă în recondiționarea fostei piețe Floreasca, în cadrul căruia au fost amenajate șase spaţii noi pentru operatorii de F&B.
Pe de altă parte, numeroși operatori s-au extins în cele mai reprezentative proiecte de birouri din București. Un astfel de proiect este Aviatorilor 8 din Piaţa Victoriei, care a reunit cinci operatori diferiţi - 5ENSI, French Revolution, Gastro Lab, Japanos și Manufaktura The Coffee Shop.
Un alt factor determinant în dezvoltarea industriei îl reprezintă și platformele de comenzi online, care se vor extinde puternic în aproape toate județele. Progresul tehnologic și lipsa de timp a tinerilor angajați au stimulat semnificativ dezvoltarea segmentului de food delivery. Operatori precum Uber Eats, Foodpanda sau Glovo au o prezență puternică în București și în marile orașe regionale.