Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie APIA a plătit renta viageră agricolă pe 2019. Care a fost suma alocată

APIA a plătit renta viageră agricolă pe 2019. Care a fost suma alocată

Suma totală plătită pentru renta viageră agricolă pentru 2019 se ridică la 46,75 milioane de lei pentru 37.532 de beneficiari, a transmis Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Banii provin din bugetul de stat pe 2019.

"În perioada următoare, dar nu mai târziu de 30 noiembrie 2020, vor fi autorizaţi la plată şi moştenitorii care au solicitat plata rentei viagere agricole cuvenită rentierului pentru anul 2019, până la data decesului acestuia, conform documentelor depuse până la data de 15 octombrie 2020, în condiţiile legislaţiei specifice", arată APIA.

Agenția poate relua plata rentei în  termen de 3 ani de la data-limită anuală de plată, respectiv 30 noiembrie, către moștenitorii beneficiarului, dacă acesta a decedat. 
 

Subiecte în articol: apia renta viagera agricola
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri