Jurnalul.ro Ştiri Justitie Aproximativ 1.300 grame de droguri descoperite la PTF Sculeni

Aproximativ 1.300 grame de droguri descoperite la PTF Sculeni

Poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali de la PTF Sculeni, cu sprijinul câinelui poliţist antrenat pentru depistarea drogurilor, au descoperit în noaptea de vineri spre sâmbătă mai multe pungi ce conţineau aproximativ 1.300 grame de substanţă vegetală, susceptibilă a face parte din categoria drogurilor de risc (canabis şi haşiş), în portbagajul maşinii conduse de un vasluian, dar şi pe corpul acestuia.

Potrivit unui comunicat al ITPF Iaşi, bărbatul era însoţit la punctul de trecere al frontierei de un alt cetăţean, de naţionalitate albaneză. Cei doi au rezidenţă în Italia.

În baza analizei de risc, precum şi din cauza faptului că cetăţeanul român avea un comportament agitat, echipa comună de control, formată poliţişti de frontieră şi lucrători vamali, a făcut un control amănunţit asupra pasagerilor şi mijlocului de transport cu care cei doi călătoreau.

Astfel, cu sprijinul câinelui poliţist Noma, special antrenat pentru depistarea substanţelor stupefiante, autorităţile de frontieră au descoperit, în interiorul roţii de rezervă aflată în portbagajul maşinii, două pungi vidate, ce conţineau o substanţă vegetală de culoare maro şi miros înţepător, care a reacţionat pozitiv la testarea preliminara, fiind posibil a fi canabis.

De asemenea, la controlul corporal efectuat asupra românului s-a mai descoperit o pungă vidată în care se afla o substanţă de culoare maro închis, de aproximativ 83 grame, susceptibilă a fi haşiş.

În legătura cu cele constatate, bărbatul a declarat că punga vidată îi aparţine şi a achiziţionat-o pentru consum propriu, în schimbul sumei de 100 euro, iar despre cele două pungi de aproximativ 1.200 grame a spus că nu are cunoştinţă cum au ajuns în roata de rezerva a maşinii.

Oamenii legii au întocmit lucrare penală pentru contrabanda calificata şi introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc.

Substanţa vegetală a fost ridicată şi trimisă spre analiză de specialitate la Laboratorul de Analiza şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Romane - Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, iar cercetările continuă sub coordonarea procurorilor DIICOT, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun. AGERPRES

Subiecte în articol: droguri sculeni
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri