Jurnalul.ro Ştiri Observator Argeş: 10 răniţi în accidentul de pe DN 65

Argeş: 10 răniţi în accidentul de pe DN 65

Zece persoane au fost rănite în accidentul produs vineri seară pe DN 65, în zona localităţii argeşene Albota, circulaţia între Piteşti şi Slatina fiind complet blocată aproape o oră.

Din primele informaţii centralizate de poliţişti reiese că zece persoane au fost rănite în accident, două fiind în stare mai gravă. Cel mai grav rănite au fost două femei aflate în autoturism, în timp ce opt pasageri din microbuzul care transporta angajaţii unei firme au suferit leziuni mai uşoare.

"În evenimentul rutier au fost implicate două autovehicule, un autoturism şi un microbuz cu navetişti. Accidentul s-a produs din cauza neadaptării vitezei în curbă, autoturismul pătrunzând pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu microbuzul", a declarat pentru AGERPRES de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, inspectorul principal Mădălin Zamfir.

Femeia aflată la volanul autoturismului a fost cel mai grav rănită, fiind transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti cu o ambulanţă SMURD pentru resuscitare. La aceeaşi unitate medicală a fost transportată şi sora şoferiţei, pasageră în autoturism, dar şi cei opt pasageri din microbuz, singurul care nu a suferit leziuni fiind şoferul microbuzului.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, din primele informaţii a reieşit că două persoane sunt încarcerate. La faţa locului au intervenit mai multe ambulanţe şi echipaje SMURD, precum şi o autospecială de descarcerare.

Circulaţia a fost complet blocată timp de aproape o oră, fiind ulterior reluată pe un singur fir, alternativ, până la finalizarea cercetării la faţa locului.

Sursa - AGERPRES

Subiecte în articol: accident argeş judetul arges
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri