Jurnalul.ro Ştiri Observator Piaţa asigurărilor de sănătate a ajuns la subscrieri de 509 mil. lei în 9 luni/2022, creștere cu 33%

Piaţa asigurărilor de sănătate a ajuns la subscrieri de 509 mil. lei în 9 luni/2022, creștere cu 33%

de Redacția Jurnalul    |   

Piaţa asigurărilor de sănătate a ajuns în primele nouă luni din 2022 la un volum al primelor brute subscrise de 509 mil. lei, consemnând un avans de 33% faţă de perioada similară a anului 2021, potrivit informaţiilor publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Din punctul de vedere al primei medii pe zona asigurărilor de sănătate, nivelul ar ajunge la 2.442 lei în primele nouă luni din 2022, având în vedere un număr total al contractelor de 208.600 şi un volum al subscrierilor de 509 mil. lei.

Zona asigurărilor de sănătate este văzută ca un segment efervescent, iar în ultimii ani ritmul de creştere consemnat a fost de două cifre. Primele nouă luni din 2022 au adus cel mai înalt nivel al subscrieilor comparativ cu primele nouă luni ale ultimilor cinci ani.

Volumul primelor subscrise pe zona asigurărilor de sănătate în 9 luni/2022 a ajuns la maximul ultimilor cinci ani. Despăgubirile plătite pe acest segment în 9 luni/2022 au ajuns la 264 mil. lei, cu 27% peste nivelul din 9 luni/2021.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: asigurari sanatate
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri