Jurnalul.ro Ştiri Externe Atacatorul de la Anvers este francez

Atacatorul de la Anvers este francez

Şoferul care a încercat să intre joi cu maşina, în mare viteză, pe o arteră pietonală extrem de circulată din oraşul belgian Anvers este francez, iar mai multe arme, între care şi o puşcă, au fost descoperite în vehiculul său, a anunţat parchetul federal belgian, potrivit AFP. 

'Este vorba despre Mohamed R., născut pe 8 mai 1977, de naţionalitate franceză şi domiciliat în Franţa', a precizat parchetul. 'Mai multe arme au fost descoperite în portbagajul maşinii - cuţite, o puşcă şi un recipient care conţinea o substanţă necunoscută', a adăugat parchetul. 'O echipă de deminare a Ministerului Apărării se află la faţa locului pentru a verifica vehiculul. Având în vedere primele elemente obţinute şi ţinând cont de ce s-a întâmplat ieri la Londra, s-a decis încredinţarea dosarului parchetului federal' însărcinat în Belgia cu cazurile de terorism, a precizat sursa citată de Agerpres.

'În jurul orei 11.00, un autovehicul a intrat cu mare viteză pe strada De Meir, provocând panică în rândul trecătorilor', a declarat anterior un purtător de cuvânt al poliţiei, citat de Reuters. Oficialul a precizat că şoferul a fost arestat la capătul unei curse de urmărire şi că în maşina cu numere de înmatriculare franceze au fost găsite arme şi 'substanţe ilegale'. 

Primarul oraşului, Bart De Wever, a declarat într-o conferinţă de presă că a fost vorba despre un atac terorist dejucat.

 

Citeşte şi:

Un atentat terorist a fost dejucat la Anvers, Belgia

Subiecte în articol: anvers atentat terorist
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri