Jurnalul.ro Ştiri Politică Atanasiu (PNL): Avem pretenţia la Guvernul tehnocrat Cioloş să depesedizeze România

Atanasiu (PNL): Avem pretenţia la Guvernul tehnocrat Cioloş să depesedizeze România

Prim-vicepreşedintele liberal Teodor Atanasiu susţine că depolitizarea administraţiei publice reprezintă o problemă de rezolvat în perioada următoare, el afirmând că Executivul Cioloş trebuie ca "într-un timp cât mai scurt să depesedizeze România".

"Avem două probleme de rezolvat în perioada următoare: prima - câştigarea alegerilor de către liberali, cu o singură ofertă peste tot: respectul faţă de cetăţean (...) şi a doua - depolitizarea administraţiei publice. Nu am votat un guvern tehnocrat cu gândul că vor lăsa toţi PSD-iştii în funcţiile din deconcentrate. Avem pretenţia la Guvernul tehnocrat Cioloş ca, într-un timp cât mai scurt, să depesedizeze România, să scoată din funcţiile de demnitate publică judeţene şi locale toţi acei psd-işti care au fost puşi în funcţie de Guvernul Ponta şi să aducă în locul lor oameni competenţi şi echidistanţi politic", a declarat duminică, pentru AGERPRES, Teodor Atanasiu.

Întrebat ce se va întâmpla în caz contrar, Atanasiu a răspuns: "Dacă nu o să facă acest lucru, o să rediscutăm sprijinul pe care îl acordăm acestui guvern".

Prim-vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu a participat duminică la Buzău la lansarea candidaţilor organizaţiei la alegerile locale din iunie. AGERPRES

Subiecte în articol: teodor atanasiu pnl psd
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri