„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană că în perioada 7 – 9 septembrie 2024, vor fi organizate greve la nivel național, în sectoarele aeroportuar/ aerian, transport public feroviar și transport public local”, potrivit unui comunicat de presă.
Astfel, sâmbătă, 7 septembrie 2024, între orele 13.00 - 17.00 - va avea loc greva personalului aeroportuar și a personalului navigant al mai multor companii aeriene publice şi private, care va afecta inclusiv programul aeroporturilor Fiumicino – Roma și Olbia - Sardegna.
În perioada 8 – 9 septembrie 2024 - va avea loc grevă în transportul public feroviar, cu o durată de 24 ore.
Luni, 9 septembrie 2024 – va avea loc grevă în transportul public local, cu o durată între 4 și 8 ore.
MAE arată că sunt posibile întârzieri sau anulări ale curselor aeriene și perturbări ale circulației mijloacelor de transport feroviar și public local.
Cetăţenii români afectaţi sunt sfătuiţi să se informeze din timp cu privire la programul de zbor şi să menţină legătura cu companiile aeriene, pentru a primi detalii cu privire la eventuale întârzieri sau anulări ale curselor aeriene.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Republica Italiană: +39 06 835 233 44; +39 06 835 233 52; +39 06 835 233 58; +39 06 835 233 56; +39 06 835 233 69; +39 06 835 233 71; +39 06 835 233 74, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
(sursa: Mediafax)