Cea mai solicitantă probă atletică de la Jocurile Olimpice, cursa de 50 km marș, l-a avut la start și pe românul Marius Iulian Cocioran (38 ani), care a avut ca obiectiv doborârea recordului național și o eventuală clasare în top 20, la a treia participare la o ediție a competiției supreme.
După ce, la Rio de Janeiro 2016 Cocioran abandonase, la Tokyo românul a reușit să termine cursa pe un onorabil loc 24. Proba a început la ora locală 5.30, din cauza condițiilor atmosferice, căldura și umiditatea din Japonia, din timpul zilei, nefiind propice acestei probe foarte solicitante din punct de vedere fizic.
După primii 5 kilometri, Marius Cocioran se afla doar pe locul 50, cu 41 de secunde în urma liderului, francezul Yohan Diniz, deținătorul recordului mondial, care la 43 de ani, la a patra participare la Jocuri, își propusese să cucerească prima sa medalie olimpică.
La 10 km, Cocioran a urcat 6 poziții în cursă, până pe 44, în timp ce francezul a întâmpinat probleme, picând până pe locul 58, din 59 de participanți.
Românul a avansat în mod constant în clasamentul intermediar, de la un punct de control la altul. La 30 de kilometri, el era deja pe 36, iar la 40 pe 31.
Cocioran a terminat cursa pe locul 24, cu timpul de 4:01.43 ore, cu 11.35 minute în urma câștigătorului medaliei de aur.
Proba de 50 km marș a fost câștigată de polonezul Dawid Tomala, care a preluat conducerea la 30 de kilometri, conducând apoi cu un avans ce a măsurat la un moment dat peste 3 minute.
Tomala a trecut linia de sosire cu timpul de 3:50.08 ore, fiind urmat de germanul Jonathan Hilbert, care a declanșat o cursă de urmărire pe ultimii 5 kilometri, apropiindu-se la doar 36 de secunde de lider, încheind cu timpul de 30:50.44 minute.
Locul 3 i-a revenit canadianului Evan Dunfee, cu timpul de 30:50.59 minute.
Francezul Yohan Diniz a abandonat cursa, după ce la kilometrul 25 reușise să recupereze spectaculos, revenind până pe locul 14.
Dealtfel, din cei 59 de sportivi care au luat startul, doar 47 au ajuns la linia de sosire, 2 fiind descalificați, iar restul de 10 abandonând.
Marius Cocioran și-a îmbunătățit rezultatele obținute la celelalte două participări, la Londar 2012 terminând pe locul 36, în timp ce la Rio 2026 a fost nevoit să abandoneze.
Cel mai dramatic abandon a fost cel al norvegianului Havard Haukenes, care la kilometrul 28 încă se afla pe locul 2 în cursă. El a renunțat la cursă la kilometrul 35.
(sursa: Mediafax)