Procurorul general Augustin Lazăr a declarat marţi la intrarea în sediul CSM că termenul fixat pentru finalizarea anchetei în dosarul Mineriadei este sfârşitul acestui an.
"Este adevărat că dosarul Revoluţiei este, din păcate, întârziat, însă el reprezintă, ca şi alte dosare vechi, priorităţi ale actualului mandat. În continuare avem un plan de anchetă foarte clar, avem un grafic de acte de urmărire penală cu termene pe care le-am stabilit în aşa fel încât să putem instrumenta, într-un termen absolut rezonabil de acum încolo, acest dosar. Ne-am fixat ca dosarul Mineriadei să ajungem cu el la finalizare spre sfârşitul acestui an, ceea ce înseamnă un efort mare din partea colegilor procurori militari. Dosarul Revoluţiei este instrumentat în continuare şi în cursul anului următor ne vom apropia de finalizare. Nu sunt dosare imposibil de soluţionat. Termenele sunt fixate de procurorii care lucrează în cauze, ei îşi evaluează actele pe care le mai au de făcut, le discută cu procurorul ierarhic, îşi apreciază singuri nevoia de resurse şi de timp. Nu alte autorităţi ale statului român. Dar am înţeles mesajul public al preşedintelui, nu doar al preşedintelui. Societatea civilă, publicul, aşteaptă poporul român să se clarifice aceste dosare. Noi avem o responsabilitate pentru a da soluţia în ele", a precizat Augustin Lazăr.
În legătură cu întâlnirea pe care a avut-o cu preşedintele Klaus Iohannis, Lazăr a precizat că a dat asigurări că există resurse şi voinţă pentru o anchetă efectivă şi temeinică în dosarele Mineriadei şi Revoluţiei.
"A fost contextul în care Asociaţia 21 Decembrie a fost în audienţă atât la Parchetul General, cât şi la Preşedinţie pentru a se interesa de stadiul urmăririi penale în dosarele cunoscute ca istorice. În acest context, eu am dat asigurări că dosarele respective se instrumentează, există toate resursele pentru a fi instrumentate în termenele stabilite, că există voinţă pentru a se efectua o anchetă efectivă şi temeinică. S-a discutat şi despre faptul că există dosare care sunt în atenţia opiniei publice, care trebuie instrumentate cu celeritate pentru a clarifica în faţa opiniei publice diverse acuze care sunt formulate public", a explicat Augustin Lazăr. AGERPRES