„ E foarte ușor să punem la stâlpul infamiei fără să cunoaștem toate dedesubturile. Dl Focșa a intrat în comisia de etică a partidului, am făcut niște investigații, iar lucrurile nu stau chiar așa cum au fost prezentate.
Femeia n-a fost lovită. A fost, într-adevăr, o altercație, în care unul împingea de ușă, celălalt ținea ușa și, din cauza că a fugit covorul, a fost lovită cu ușa peste nas.
Deputatul mai spune că femeia a fost influențată de către o vecină al cărei soț face parte dintr-un partid aflat la putere. Ea i-a pus telefonul în mână să apeleze la poliție”, a mai declarat Andrușceac.
Potrivit primelor date din ancheta poliției, deputatul ar fi devenit violent, după ce soția l-ar fi acuzat cu are o aventură, cu o colegă mai tânără de partid, scrie jurnaluldeconstanta.ro
Ce spune Dumitru Focșa:
"️Povestea noastră sau un fel aparte de Comunicat.
✅️Am stat bine să mă gândesc dacă este bine să fac această postare, dar după câte mizerii și neadevăruri se tot vehiculează pe media plătită cu milioane de euro de PSD și PNL, fără a cere permisiunea conducerii AUR, am considerat că trebuie să știți "din gura acuzatului" adevărul.
✅️Sunt un simplu om care a intrat în politică să lupt pentru binele românilor dar se pare că ajutorul meu potrivit până acum doi ani nu a putut să-mi fie alături și-n viața politică și asta și datorită faptului că nu am acordat suficient timp să o pregătesc.
✅️Cu privire la incidentul petrecut în familia mea, în data de 5 ianuarie, vreau să aduc urmatoarele lămuriri pentru a scuti pe mulți care trăiesc din titluri de scandal în presă, de osteneală, dar și pentru a le potoli setea de diversiune.
✅️Da, de când am intrat în politică, viața noastră în familie s-a schimbat covârșitor de mult. Timpul cu familia nu-l mai pot aloca ca atunci când reveneam dupa 2-3 luni de contract pe mare și stăteam zi de zi acasă 2-3 luni.
✅️Da, suntem fiecare la a doua căsătorie din 2010. Atât eu cât și soția, avem câte un băiat. Al meu, este de 30 de ani și, a ales meseria mea. Cu al soție, baiatul de 21 de ani, ne zbatem să depășim prin tratament medicamentos și terapie, o tulburare obsesiv compulsivă ce-l chinuie de peste 3 ani.
✅️ Pe lângă acești doi copii ai noștri, mai avem o fetiță, Naomi Andreea, luată în plasament de la vârsta de 2 luni, din 2013, pentru care am demarat un proces de adopție.
✅️Nu vreau să conving pe nimeni, nu mă disculp de nimic din cele petrecute, dar există în viața fiecăruia, momente când ești depășit de situație.
✅️Din dorința de a face cât mai mult din poziția în care am fost investit la alegerile din 2020, pentru români cât pentru partid la nivel național, noi fiind doar o mână de oameni în Parlament, am fost mai mult pe drumuri.
✅️Lipsa prezenței mele din casă, așa cum era obișnuită soția când reveneam din contractele de muncă scurte, schimbarea mediului de lucru de la cel solitar dar între bărbați pe mare, la așa expunere publică, a făcut ca în casa noastră să apară discuții de tot felul pe care nu doresc a le explica aici, dar este lesne de dedus.
✅️ Un exemplu: înainte eu aveam poze doar de familie sau cu prietenii; acum în atâtea apariții publice, s-au generat destule imagini despre care aveam de dat zeci de explicații acasă la soție. Dar mă învățasem să am răbdare și să explic, fiindcă sunt un familist dedicat, care nu și-a neglijat casa lui, ba mai mult, dorința de a fi și tată de fată, îmi umplea inima când mă uitam la Naomi Andreea care a făcut primii pași lângă noi.
✅️Trebuie sa fie clar, că, eu nu am ridicat mâna să lovesc soția în fața copilei în noaptea de 4 spre 5. Însă, puseurile de gelozie ale soției erau tot mai apăsătoare, fapt ce mă împovăra și mă destabilizau tot mai rău în activitatea mea.
✅️Aproape toate aceste puseuri de gelozie ale soției, erau urmate de "fuga la mama" spre a se aduna sau reculegere, spunea ea.
✅️Am înțeles-o mereu, pentru ca ea era cea lângă care am stat atâția ani din dragoste nu de silă sau din folos personal. Ea era aceea persoană care îmi scrobea cămășile mele oriunde mergeam în public, ea avea grijă de cei doi copii acasă.
✅️Am luptat și voi lupta să am o familie cu Claudia, indiferent ce vor înșira unii și alții care trăiesc din aruncatul cu lături în oameni.
✅️Am fost lângă ea și voi fi pentru a-l ajuta pe Victor să devină o persoană autonomă. Ce s-a întâmplat în noaptea de 4 spre 5 ianuarie, este, categoric, condamnabil și regretabil!
✅️ În fața soției îmi cer iertare și nu a celor care îmi judecă mie viața!
✅️Am trecut prin multe, am muncit pe mare peste 20 de ani și voi trece onorabil și asumat și peste acest mare hop din viața mea, un moment de cumpănă, generat de doi adulți care nu au reușit să-și gestioneze emoțiile, fie prin lipsa unei comunicări corespunzătoare, fie prin orgoliile scăpate de sub control.
✅️Incidentul generat de soție prin gelozie extremă, după ce la ultima plecare de acasă (eu nefiind prezent!), în 27 decembrie 2022, cu revenire în 31 decembrie seara, care s-a lăsat cu sustragerea telefonului alocat de Parlament de pe care a virat suma de 3000 lei din banii alocați cabinetului parlamentar (din suma forfetară!), a sădit in inima mea neincredere și am blocat acesul la telefoanele mele. Asta a produs și mai mare frustrare pentru ea.
✅️Revenind la seara fatidica de 4 spre 5, totul s-a petrecut pe fondul acumulării de frustrări si stress, în care încărcătura de stress atinsese cota maximă.
✅️La ora 00.00 trebuia să-i administreze medicația băiatului dar acesta intrase într-o compulsie care dura de mai bine de o oră și jumătate. Nimeni nu dormea. Am intervenit și cerut să nu mai stea după Victor să-și termine compulsiile că nici fata nu poate dormi. Asta se cam tot repeta în ultima vreme. Trebuia oprit din "starea lui de statuie", date acele pastile și apoi putea să fie lăsat să-și continue compulsia. Atunci am primit o replică de genul:"vezi-ți de curvele tale!", înșirând persoane cu care eu nu am nimic în comun decât că am dat un "Like" la un comentariu lăsat pe pagina mea de FACEBOOK, vina mea era ca eu nu verific ce poze au acele doamne sau fete prin profil, unele fiind mai sumar îmbrăcate,...sau de ce am dat aprecieri și acolo prin postările lor.
✅️ Aceste reproșuri repetate și la care se tot revenea, chiar dacă împreună conveneam de fiecare dată, să nu se mai repete,(la fiecare revenire a soției acasă), m-a făcut să fac un gest regretabil: am luat-o de după gât și i-am strigat în față că nu mai rezist, nu mai pot, căci, cu "gândirea din capul ei mă face și pe mine cu capul!"....și am tras-o cu fruntea ei către fruntea mea. Din disperare, din durerea că nu sunt înțeles de ea, am făcut acest gest într-un mod nu foarte elegant, ba chiar brutal. Atât a fost tot! Nu știu nici acum, și regret că nu m-am stăpânit, cum de am putut face asta, dar eram complet devastat de atâtea reproșuri însoțite de plecări repetate, ciclic cam de 2-3 ori pe lună se tot repeta asta de doi ani.
✅️ Dacă printre vorbele mele, mai mult stigate, "tu cu capul ăsta mă înnebunești de cap!", dupa ce am făcut asta de două ori, ea a fugit spre telefonul din dormitor strigând că sună la 112, dar acolo, la ușa dormitorului a mai fost o busculadă și a fost atinsă și de ușa camerei, atunci am văzut că-i sângerează nasul.
✅️Totul s-a petrecut în mai puțin de un minut. Văzând că fetița a început să țipe, am încercat să împac copilul, iar soția a reușit să fugă în curtea vecinului, membru PSD, și să-i alarmeze. Un vecin cu care suntem in relații excelente.
✅️M-am dus cu fetița după ea, dar ea era deja în apel cu 112. Chiar dacă îi ceream să nu facă asta, auzeam cum cerea și ambulanță și echipaj de poliție. Nu am intervenit să-i opresc conversația căci nu avea nici un rost. Am lăsat să încheie cu bine dialogul. O vedeam foarte speriată.
✅️ Dacă conducerea AUR îmi va cere să-mi dau demisia din Parlamentul României, o voi face spre binele colegilor mei și al românilor care cred în AUR, nu că cere SorinRoscaStanescu prin pastila lui pe YouTube asta.
✅️Toate lichelele și slugoii sistemului s-au trezit acum lupi moraliști.
✅️ Da, repet, este mai mult decât regretabil și nu mă ascund de adevăr. Sunt om și am limitele mele. Îmi cer iertare față de toți pe care i-am dezamăgit cu incidentul din casa mea!
✅️Dar, pentru toți măscăricii care se cred mari jurnaliști, de profesiei, vedeți că românii trăiesc tot mai rău nu datorită faptului că Focșa sau alt om politic a greșit în viața lui personală, ci pentru ca voi, cei care urlați în studiouri acum, ați susținut pe milioane de euro pe acești hoți și trădători care au devalizat avuția țări iar pentru asta voi stăpâniți vile de milioane de euro și conduceți bolizi pe străzile cu gropi după 33 de ani de jaf.
✅️Vreau să vă asigur pe toți că voi lupta pentru familia mea și am în vedere să mergem împreună la un consilier de profesie care să ne ajute să depășim acest moment trist. Soția mea are nevoie de un timp de liniște si vă rog să nu o mai agasați cu telefoanele, voi cei de la Antene și alții.
✅️Soția, poate fi convinsă că eu pot trece peste asta și o înțeleg perfect de ce a acționat așa, chiar dacă am văzut o dorință a ei de a se răzbuna pe mine, intrând în casa unui pesedist pentru ajutor. Soția acestuia fiind în Biroul OL PSD Lumina.
✅️Familia pentru mine este sfântă și Naomi Andreea trebuie să crească lângă noi.
✅️Închei, cu scuzele de rigoare pentru repetiția comisă intenționat, prin a vă asigura pe toți de regretul meu pentru cele petrecute! Nu doar că imaginea AUR a fost pătată prin mine, fapt pentru care sunt gata să renunț la poziția mea de deputat dacă AUR o va cere, dar regret modul defectuos prin care am gestionat atâtea probleme survenite pe parcurs în casa mea."
Ce spune soția deputatul AUR: ”Am părăsit domiciliul. Voi divorța”
”Tot ceea ce am avut de declarat am declarat la poliție, am depus acolo o plângere, acolo s-a semnalat tot ceea ce s-a întâmplat și acum eu aștept să își facă autoritățile treaba și să decurgă lucrurile conform legii”, a declarat soția deputatului AUR, Dumitru Focșa, pentru Antena 3 CNN.
În plus, aceasta a explicat și de ce nu a cerut ordin de restricție împotriva soțului său violent.
”Am considerat că nu este necesar atâta timp cât eu plec, părăsesc domiciliul conjugal și mă mut la casa mamei mele, la Brăila, și aici îmi voi continua viața de acum înainte. Deci am considerat că nu am nevoie de acest ordin de protecție”, a mărturisit femeia.
De asemenea, ea a precizat că dorește să divorțeze de Dumitru Focșa, după ce acesta a înșelat-o cu o colegă de partid, apoi a bătut-o în fața copilului:
”Este prima dată când a fost ceva mai grav, dar incidente și conflicte în familie au mai fost de-a lungu celor 13 ani de când suntem împreună.Nu a fost ceva peste care să nu putem să trecem, dar acum a fost ceva mai grav. Un om este violent din fire și să-l determine orice conflict. În cazul nostru poate a fost un cumul de mai mulți factori cu un consum de alcool, stres, nu știu.
El are o fire mai impulsivă, dar acum, de data asta, s-a întâmplat într-un context în care s-au acumulat mai mulți factori. A cedat nervos. Sigur că eu consider că nu trebuie să se ajungă niciodată la așa ceva. De aceea am făcut toate demersurile legale, de aceea voi demara și procedura de divorț. Am părăsit domiciliul. Copilul este cu mine, se va urma și în privința copilului tot procedura legală, autoritățile își vor face datoria. Și în acest caz am fost ajutată, a fost consiliată, deci urmează să fiu în continuare consiliată.
(...) În ultimii 2 ani au fost mereu nemulțumiri legate de lipsa timpului petrecut împreună, de lipsa implicării în problemele de familie, de diverse. Sunt probleme personale, nu vreau se le discut public”, a declarat soția deputatului AUR, Dumitru Focșa.
Mărturia soției bătute de deputatul AUR