Jurnalul.ro Sport Sporturi Melbourne: Toate meciurile de tenis de joi sunt oprite

Melbourne: Toate meciurile de tenis de joi sunt oprite

Toate meciurile de tenis prevăzute pentru joi, la Melbourne, în turneele de pregătire pentru Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, care va debuta luni, au fost anulate din cauza depistării unui caz de infectare cu coronavirus la un angajat al hotelului în care câteva sute de jucători şi membri ai staff-urilor tehnice acreditate efectuau carantina obligatorie înainte de competiţie, scrie AFP.

Joi, erau programate un număr de 50 de meciuri la Melbourne Park.

 

Chiar după miezul nopții de joi (ora Australiei), la Melbourne, organizatorii de la Tennis Australia au făcut următorul anunț: „Autoritățile informează că toți cei cazați la Grand Hyatt între 16 - 29 ianuarie vor trebui să fie testați și izolați până când vor primi un rezultat negativ al testului. Vom conlucra cu toți cei implicați pentru a facilita testarea cât mai repede posibil”.

Printre meciurile importante la cele trei evenimente WTA 500 - Trofeul Gippsland, Yarra Valley Classic și Trampy Grampians se numără și cele dintre Ashleigh Barty - Shelby Rogers, Daniel Collins - Serena Williams, Garbine Muguruza - Sofia Kenin, precizează wta.com.

 

Simona Halep urma să joace joi în sferturile de finală Gippsland Trophy cu Ekaterina Alexandrova (26 de ani, 33 WTA), la fel ca Irina Begu, care urma să o înfrunte pe Naomi Osaka (3 WTA, 23 de ani). De asemenea, Sorana Cîrstea avea meci cu Belinda Bencic (12 WTA, 23 de ani) în optimi la Grampians Trophy. Totodată, erau programate şi meciurile Simona Halep/Daria Gavrilova - Mihaela Buzărnescu/Alize Cornet, Monica Niculescu/Patricia Ţig - Ana Blinkova/Veronika Kudermetova, în sferturile probei de dublu la Gippsland Trophy.

Vor fi de asemenea suspendate și meciurile din turneele masculine, detalii despre programul zilei de vineri urmând a fi făcute ulterior, potrivit Mediafax.

Subiecte în articol: Simona Halep
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri