„Un spectacol care va aduce mult senin și multă bucurie atât femeilor cât și bărbaților”
O mamă se pregătește pentru aniversarea sa, având speranța intimă că fiicele sale vor reuși să depășească certurile care le-au compromis armonia familială. O femeie visează la un job râvnit de toate colegele sale, fiind pregătită să facă orice compromis. În același timp, o fetiță își așteaptă cu nerăbdare mama la serbarea organizată la școală. O octogenară își propune să câștige atenția unui jucător de șah, iar o cântăreață ce se luptă cu lipsurile unei existențe marginale speră să se ridice prin arta sa deasupra mizeriei sociale care o înconjoară. Acesta este universul celui mai nou spectacol al naționalului sibian: „Femei”, concept spectacol și adaptare text de Raluca Iani, după piesa „Totul despre femei”, de Miro Gavran, spectacol ce va fi prezentat în avanpremieră la TNRS – Sala Studio, miercuri, 23 octombrie 2019, de la ora 19:00, premiera spectacolului urmând a avea loc vineri, 1 noiembrie 2019.
„Femei”, un spectacol despre sufletul feminin
„Femei” este un spectacol ce orbitează în jurul unui singur mare personaj – Femeia, alături de incarnările sale succesive care ne deschid porțile înspre micro-scenarii cotidiene subtil interconectate pentru a surprinde anatomia unui singur suflet complex, contradictoriu, cald și incisiv… Sufletul feminin. Spectacolul le are în distribuție pe actrițele TNRS Ioana Cosma, Gabriela Pîrlițeanu, Fabiola Petri, Codruța Vasiu și Raluca Iani.
„Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu propune un eveniment cu o conotație cu totul și cu totul specială. Vorbim de inițiativa a cinci actrițe care au descoperit un text minunat „Totul despre femei”, al lui Miro Gavran și care cu ajutorul actriței Raluca Iani, care a realizat conceptul spectacolului și a adaptat textul, primește o orchestrare care va stârni, suntem convinși, audiența unanimă a publicului din Sibiu, din România și de pretutindeni. Este un spectacol care are poveste. Este un spectacol care emoționează. Este un spectacol care surprinde. Un spectacol despre astăzi și acum și care ne spune că ne pasă de ceea ce înseamnă miracolul feminim, de ceea ce înseamnă fetița, fata, mama, iubita, bunica, artista. Toate ipostazele care sunt întruchipate în această clipă, cu luminile, cu strălucirile, cu lipsurile, cu suferințele, cu nevoile, dar în primul rând cu speranță. Vă așteptăm la acest spectacol care va aduce mult senin și multă bucurie atât femeilor cât și bărbaților.” Constantin Chiriac, director general TNRS
MIRO GAVRAN este un dramaturg și romancier croat care s-a născut în 1961. Scrierile sale, traduse în 40 de limbi, s-au bucurat de o recunoaștere națională și internațională atât de mare, încât autorului i s-a dedicat un festival ce îi poartă numele (GavranFest), axat strict pe operele sale dramaturgice. Pe lângă stilul să specific presărat de inflexiuni politice, una dintre preocupările majore ale autorului este mecanica sufletului feminin, propunând o serie impresionantă de protagoniste complexe care populează cele aproape 40 de piese ale sale. Miro Gavran a fost directorul faimosului ITD Theatre din Zagreb, iar din 2014 devine, pe rând, membru al Academiei Ruse, al Academiei Croate și al Academiei Slovene. A fondat, alături de soția sa, GAVRAN Theatre în anul 2002.
„Femei” adaptare după „Totul despre femei” de Miro Gavran
CONCEPT SPECTACOL ȘI ADAPTARE TEXT: Raluca Iani
DISTRIBUŢIE: Ioana Cosma, Gabriela Pîrlițeanu, Fabiola Petri, Codruța Vasiu, Raluca Iani
ASISTENT: Corina Predescu
MANAGER PROIECT: Eliza Ceprăzaru
Date la care se joacă spectacolul „Femei”:
- Miercuri, 23 octombrie 2019, ora 19:00 – avanpremieră
- Vineri, 1 noiembrie 2019, ora 19:00 – premieră
- Sâmbătă, 2 noiembrie 2019, ora 19:00
- Duminică, 3 noiembrie 2019, ora 19:00
Toate reprezentațiile cu spectacolul „Femei” vor avea loc la TNRS – Sala Studio, Str. Emil Cioran, nr. 1A.