Jurnalul.ro Ştiri Externe Averea miliardarilor lumii a crescut cu 40% în timpul pandemiei de coronavirus

Averea miliardarilor lumii a crescut cu 40% în timpul pandemiei de coronavirus

Averea cumulată a 12 oameni de afaceri de pe Wall Street a crescut cu 40% în timpul pandemiei de coronavirus, depășind o mie de miliarde de dolari. Printre aceștia se află fondatorii Amazon, Microsoft și Facebook, transmite EFE.

Cercetarea realizată de Institute for Policy Studies (IPS), un think-tank progresist cu sediul la Washington, arată că 12 cei mai bogați oameni de afaceri de pe Bursa din New York au ajuns la o avere totală de 1,010 miliarde de dolari.

''Este vorba, pur şi simplu, de prea multă putere economică şi politică în mâinile a 12 persoane şi reprezintă un record îngrijorător în istoria bogăţiei şi puterii din Statele Unite. Din punctul de vedere al unei societăţi democratice, reprezintă un grup de 12 oligarhi sau o duzină de despoţi'', a apreciat IPS. 

Top 10 miliardari ai lumii

1. Jeff Bezos (Amazon) se situează pe primul loc cu o avere de 189,4 miliarde de dolari.

2.  Bill Gates (Microsoft), cu 114 miliarde de dolari.

3.  Mark Zuckerberg (Facebook) cu 95,5 miliarde de dolari.

4. Warren Buffett (Berkshire Hathaway) 80 de miliarde de dolari.

5. Elon Musk (Tesla), cu 73 miliarde de dolari

6.Steve Ballmer (fost director executiv Microsoft) cu 71 de miliarde de dolari

7. Larry Ellison (Oracle) cu 67,4 de miliarde de dolari

8. Larry Page (Google) cu 67,4 de miliarde de dolari

9. Sergey Brin (Google) cu 65,6 de miliarde de dolari

10. Alice, Jim şi Rob Walton (Wallmart), cu o avere individuală de peste 62 de miliarde de dolari.

După 18 martie 2020, când a fost declarată pandemia de COVID-19, averea acestora a crescut cu peste 283 de miliarde de dolari.

Cea mai mare creștere a fost înregistrată de Tesla, compania anterprenorului Elon Musk, care a crescut, de la începutul acestui an, cu 351%, ajungânf la 73 de miliarde de dolari la data de 13 august. 

Singurul dintre cei 12 miliardari care nu a reuşit să-şi sporească averea este Warren Buffett, care are cu 2 miliarde de dolari mai puţin, comparativ cu luna martie 2019.

Însă filantropia practicată de acești multimiliardari s-a transformat ''într-o altă extensie a puterii şi a intereselor private'', transmite IPS. Institutul dă exemplu iniţiativa 'Giving Pledge', promovată de Warren Buffet şi Bill Gates, prin care aceștia și-au donat jumătate din avere după moarte.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri