Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, două atenţionări nowcasting Cod galben de intensificări ale vântului pentru zece judeţe din Moldova şi Dobrogea, în special în zona costieră, valabile în următoarele ore.
Potrivit meteorologilor, între orele 8:50 şi 14:00, în judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi şi în zona de câmpie a judeţelor Vrancea, Bacău, Neamţ şi Suceava se vor semnala intensificări ale vântului ce vor atinge şi depăşi la rafală 55 - 60 kilometri/oră şi, izolat, 70 kilometri/oră.
De asemenea, până la ora 12:00, local în judeţele Constanţa şi Tulcea, cu precădere în zona costieră, vântul va ajunge la viteze ce vor depăşi la rafală 55 de kilometri/oră.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum 6 ore, precizează ANM.