Jurnalul.ro Ştiri Vremea AVERTIZARE ANM. Vremea rea cuprinde toată țara, în următoarele ore

AVERTIZARE ANM. Vremea rea cuprinde toată țara, în următoarele ore

Vremea rea cuprinde toată țara, în următoarele ore. 

Meteorologii avertizează că, în cursul zilei de marți, precipitațiile vor ajunge și la 25 de litri pe metru patrat, de asemenea vor fi condiții de grindină și vânt puternic.

Pe lângă aceste precipitații se suprapune și o scădere drastică a temperaturilor. Răcirea bruscă a vremii va fi resimțită, în special, în zonele centrale, nordice și vestice ale teritoriului.

Începând de duminică, de la amiază, și până la miezul nopții, natura s-a dezlănțuit în vestul țării, unde opt oameni au murit și 67 au fost răniți. O furtună violentă a izbucnit brusc, iar vântul a atins la rafală viteze de aproape 100 de kilometri pe oră.

Sute de copaci au fost culcați la pământ. În zeci de localități, curentul electric a fost întrerupt, iar acoperișurile au fost smulse în timpul vijeliei. 

Subiecte în articol: meteo
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri