Jurnalul.ro Ştiri Vremea AVERTIZARE METEO - Cod Galben de ploi şi descărcări electrice în 5 judeţe din Transilvania, în următoarea oră

AVERTIZARE METEO - Cod Galben de ploi şi descărcări electrice în 5 judeţe din Transilvania, în următoarea oră

Meteorologii au emis, miercuri, o nouă serie de atenţionări nowcasting Cod galben de instabilitatea atmosferică, valabile în următoarea oră în judeţele Alba, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Covasna şi Sibiu.

Conform prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), până la ora 16:30, în judeţul Sălaj (îndeosebi în zonele: Almaşu, Cuzăplac, Fildu de Jos, Halmăşd, Ip, Marca, Nuşfalău, Plopiş), în judeţul Bistriţa-Năsăud (în localităţile: Sângeorz-Băi, Bistriţa Bârgăului, Ilva Mare, Leşu, Lunca Ilvei, Măgura Ilvei, Maieru, Poiana Ilvei, Prundu Bârgăului, Rodna, Şanţ, Tiha Bârgăului), precum şi în zona de munte a judeţului Sibiu, se vor semnala: ploi cu caracter de aversă care vor depăşi 20 - 25 l/mp, descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

De asemenea, până la ora 16:45, în judeţele Alba (în: Baia de Arieş, Întregalde, Livezile, Mirăslău, Mogoş, Ocoliş, Ponor, Poşaga, Râmeş, Rimetea, Sălciua), Covasna (localităţile: Covasna, Întorsura Buzăului, Barcani, Bodoc, Boroşneu Mare, Brateş, Cătălina, Cernat, Comandău, Dalnic, Dobârlău, Ghelinţa, Ghidfalău, Malnaş, Moacşa, Ozun, Reci, Valea Mare, Zăbala, Zagon) sunt aşteptate frecvente descărcări electrice, averse ce vor cumula local 25 - 30 l/mp, grindină de dimensiuni mici şi medii, precum şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, menţionează ANM.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri