M-am înșelat. În continuare, îmi scriu cetățeni care îmi descriu tot felul de metode prin care cred ei că se vor „strecura” în America și se vor stabili acolo. Nu cad în păcatul de a face politică. Este treaba fiecăruia de ce gândește așa și de ce vrea să ajungă „pe tărâmul făgăduinței”.
Nu sunt de acord cu cei care spun că lipsa unor informații „oficiale” îi determină să recurgă la metode ilegale. Noi scriem de ceva timp despre acest subiect, primim sute de mesaje de mulțumire și credem că oamenii au înțeles. Cei mai mulți dintre ei, desigur. Mulțumesc autorităților care ne-au felicitat și care mi-au transmis aprecieri pentru insistența cu care dezbatem, împreună cu dumneavoastră, acest subiect atât de important. Mă onorează aprecierea birourilor de presă din câteva ambasade, care consideră că informațiile oferite de noi sunt de ajutor pentru cei care vor să călătorească fie ca turiști, fie în interes de afaceri. În final, cele mai multe aprecieri le-a primit ideea noastră de a prezenta exemple concrete care să vă dea de gândit. Eu, așa cum v-am promis, nu voi renunța la aceste articole până nu sunt sigur că cititorii noștri au înțeles că nu este bine să te joci cu autoritățile americane.
O notă negativă pentru multe agenții de turism care, în goana lor după clienți, minimalizează importanța autorizației de călătorie.
Un aspect care mi-a atras atenția în mesajele primite este unul pe care îl credeam de mult timp istorie: azilul politic. „Cum pot cere azil politic în America și ce șanse aș avea?” am fost întrebat. Dragii mei, azilul politic nu se mai acordă cetățenilor români de mai bine de 30 de ani. Ultimele acordări ale acestui statut au fost situații punctuale și extrem de rare. Desigur, au existat români care au continuat să ceară acest statut.
Despre un astfel de caz am aflat personal, în urmă cu mai bine de 10 ani. Românul nostru a intrat ilegal din Mexic și a cerut imediat azil politic în SUA. Autoritățile americane au luat cazul în serios și l-au analizat cu mare atenție. Pe durata procesului și a audierilor, i-au oferit chiar posibilitatea de a munci legal, însă doar temporar. În cele din urmă, după câteva luni, cererea sa de azil politic a fost respinsă. A contestat decizia, iar după alte câteva luni, în care a fost nevoit să angajeze un avocat, ceea ce a însemnat o cheltuială considerabilă, dar cererea i-a fost din nou refuzată. Motivul? România era deja o țară democratică, membră a Uniunii Europene și NATO, deci motive de azil politic nu mai existau. Totul s-a sfârșit nefericit pentru conaționalul nostru, care a fost nevoit să părăsească SUA fără șanse de revenire. Mai adaug un aspect: cheltuielile cu avocații l-au costat peste 30.000 de dolari. Veți spune poate că una este să intri ilegal în SUA și alta este să rămâi peste valabilitatea vizei. Greșit. În ambele situații concluzia este aceeași: ești ilegal pe teritoriul SUA, iar procedurile ulterioare sunt aceleași: trebuie să părăsești imediat teritoriul american.
Ne revedem vinerea viitoare, cu sănătate, liniște și pace. Doamne ajută!