Jurnalul.ro Ştiri Locale Băiat de 13 ani, accidentat de un autoturism în timp ce trecea strada printr-un loc nepermis

Băiat de 13 ani, accidentat de un autoturism în timp ce trecea strada printr-un loc nepermis

de Redacția Jurnalul    |   

Un băiat în vârstă de 13 ani a fost accidentat de un autoturism, pe raza localităţii Scoarţa, în timp ce trecea strada printr-un loc nepermis, minorul fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale, a informat, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.

Potrivit sursei citate, din primele verificări efectuate de poliţiştii ajunşi la faţa locului a reieşit faptul că un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din Bengeşti, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 Scoarţa, din direcţia localităţii Târgu Cărbuneşti către Târgu Jiu, a acroşat un pieton, în vârstă de 13 ani, care se angajase în traversarea străzii.

În urma impactului a rezultat rănirea pietonului, care a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul auto deţinea permis de conducere şi nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

În continuare, poliţiştii efectuează verificări, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor şi circumstanţelor producerii accidentului. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri