Jurnalul.ro Ştiri Locale Minor arestat preventiv după ce și-a lovit străbunica în cap, de mai multe ori, cu bătătorul de șnițele

Minor arestat preventiv după ce și-a lovit străbunica în cap, de mai multe ori, cu bătătorul de șnițele

de Redacția Jurnalul    |   

Un băiat de 16 ani din București și-a lovit străbunica în cap, de mai multe ori, cu bătătorul de șnițele, pentru a-i fura bani.

Pocurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au pus în mișcare miercuri acțiunea penală și au reținut un minor cercetat pentru violență în familie în modalitatea tentativei de omor.

În aceeași zi, dimineață, după ce a rămas singur în locuință cu străbunica sa în vârstă de 86 de ani, băiatul de 16 ani a luat un ciocan de bătut carnea, a mers în camera în care dormea străbunica sa și a lovit-o pe aceasta de mai multe ori în cap, după care a plecat de acasă.

Victima a fost descoperită de fiica sa, care a sunat la 112 și astfel victima a fost transportată la Spitalul Universitar de Urgență București, unde a fost internată cu diagnosticul de „agresiune, traumatism cranio-cerebral nivel 0 cu risc, multiple plăgi contuze fronto-parieto-temporo-occipital stânga, plagă contuză ureche stânga și zigomatic stânga”, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Băiatul a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

Există bănuiala că agresiunea a avut loc pe fondul intenției inculpatului de a-și însuși o sumă de bani de la victimă, iar în acest sens cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Omoruri.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: baiat tentativa omor
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri