În cazul în care apare Legea dării în plată, toate băncile vor trebui să inventeze sau să scoată un nou produs, care este foarte asemănător celui de leasing. „Eu nu fac estimări privind ce vor face alte bănci, dar uitaţi-vă cum arată un produs de leasing imobiliar şi veţi înţe-lege cam care vor fi sau în ce zonă se vor situa următoarele condiţii de a accesa un credit de acest gen. Deci vorbim despre un alt produs”, a spus Răsvan Radu, preşedintele executiv al UniCredit Bank.
Acesta a adăugat că Legea dării în plată ar putea fi aplicată pentru acest tip de produs, iar în paralel să se menţină produsul actual de creditare ipotecară, lăsând clienţilor posibilitatea să aleagă. „Noi chiar am propune să creăm un produs special, un credit special cu dare în plată, şi să funcţioneze pe lângă creditul ipotecar obişnuit, astfel încât clientul să poată alege: vrei un credit cu dare în plată sau vrei unul ipotecar obişnuit?”, a declarat Răsvan Radu.
Acesta a precizat că s-au făcut simulări cu privire la impactul adoptării dării în plată asupra preţului la apar-tamente şi asupra portofoliilor de credite, dar a adăugat că rezultatele sunt de uz intern.
Iniţiativa face parte din ofensiva băncilor împotriva dării în plată, lege care nu este pe placul bancherilor şi a Băncii Naţionale. Darea în plată s-a întors în Parlament, după ce preşedintele Iohannis a cerut să fie reexaminată la insistenţa comunităţii bancare. Deşi trebuia rediscutată de două săptâmîni, este amânată cu repetiţie, la solicitarea bancherilor.