Jurnalul.ro Ştiri Externe Un american a fost condamnat pentru că a rănit o broască țestoasă

Un american a fost condamnat pentru că a rănit o broască țestoasă

de Redacția Jurnalul    |   

Un bărbat din California a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare după ce a înjunghiat broasca țestoasă a unei grădinițe, în timpul unui atac la beție.

Broasca țestoasă, în vârstă de 70 de ani, poartă numele Michelangelo și a fost rănită de un bărbat beat. Un mâner de greblă a fost înfipt între capul și piciorul animalului, iar sticla spartă i-a fost pusă pe spate.

George Robles, în vârstă de 42 de ani, a fost condamnat vineri. El nu a contestat acuzațiile de abuz asupra animalelor, spargere și vandalism, a relatat San Jose Mercury News.

Robles a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare și la tratament obligatoriu pentru abuz de substanțe. De asemenea, i s-a interzis să aibă animale timp de 10 ani, potrivit Sky News.

Avocatul acuzatului a susținut că agresiunea împotriva broaștei țestoase a fost rezultatul unei intoxicații, mai degrabă decât al cruzimii față de animale.

Broasca țestoasă a avut nevoie de o intervenție chirurgicală în urma atacului. Medicul veterinar care a efectuat operația a anunțat că animalul „se simte foarte bine".

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: bărbat condamnat broasca testoasa
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri