Potrivit acestora, accidentul feroviar s-a produs la o trecere la nivel cu calea ferată, fără barieră, pe raza municipiului Dorohoi.
"La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje aparţinând Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi modul de descarcerare, o ambulanţă SMURD, dar şi o ambulanţă SAJ. Aceştia au constatat că nu erau persoane încarcerate şi că cei 12 călători din tren nu aveau nevoie de îngrijiri medicale. Conducătorul maşinii, un bărbat de 30 de ani, a fost preluat de echipajul SAJ, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate", au precizat oficialii ISU.
Ancheta în acest caz este efectuată de poliţişti