Jurnalul.ro Ştiri Politică Emil Boc: Cîţu poate duce partidul la nivelul următor

Emil Boc: Cîţu poate duce partidul la nivelul următor

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat că, în opinia sa, Florin Cîţu este "omul care poate duce partidul la nivelul următor", argumentând că acesta "inspiră, are proiecte, a demonstrat în actul de guvernare".

"Din punctul meu de vedere, nu cred că mai este un secret pentru nimeni mă bucur de faptul că premierul României, Florin Cîţu, şi-a anunţat candidatura. Cred cu sinceritate că este omul care poate duce partidul la nivelul următor, mulţumindu-i domnului Orban pentru lucrurile bune pe care le-a făcut, dar, în politică, întotdeauna, discutăm despre viitor, iar Florin Cîţu poate reprezenta viitorul pentru PNL, cu o echipă puternică cu toţii membrii PNL, pentru că inspiră, are proiecte, a demonstrat în actul de guvernare şi cred eu că cu el preşedinte PNL şi România va avea de câştigat", a declarat Emil Boc, duminică, la finalul Consiliului Naţional al PNL.

El a precizat că a discutat cu Florin Cîţu despre proiectele pe care le are în vedere legate de partid.

Boc a subliniat, totodată, că lupta internă din partid va fi câştigată de PNL, întrebat dacă va câştiga Cîţu competiţia la şefia formaţiunii.

"Va câştiga această luptă Partidul Naţional Liberal, cu Florin Cîţu preşedinte", a completat liderul PNL.

Întrebat la ce funcţie va candida, Boc a spus: "La nicio funcţie".

Subiecte în articol: emil boc
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri