Jurnalul.ro Ştiri Externe Bolivia rupe legăturile diplomatice cu Israelul, din cauza războiului din Gaza

Bolivia rupe legăturile diplomatice cu Israelul, din cauza războiului din Gaza

de Redacția Jurnalul    |   

Bolivia a întrerupt relațiile diplomatice cu Israelul, din cauza acțiunilor militare din Gaza pe care le numește „agresive și disproporționate”, potrivit BBC.

Ministrul adjunct de Externe, Freddy Mamani, a declarat că Bolivia a cerut o încetare a focului pentru a furniza ajutor Fâșiei Gaza. Mamani a spus că guvernul a luat decizia pentru „a condamna ofensiva militară israeliană agresivă și disproporționată care are loc în Fâșia Gaza”.

El a cerut o încetare a focului și a spus că țara sa cere încetarea blocadei Israelului, care împiedică „intrarea alimentelor, apei și a altor elemente esențiale pentru viață”.

Bolivia a restabilit relațiile diplomatice cu Israelul în 2019. Anterior, a rupt relațiile cu țara în 2009 sub președintele Evo Morales, tot pentru a protesta față de acțiunilor Israelului în Gaza.

Bolivia este prima țară din America Latină care a tăiat legăturile cu Israelul în urma războiului.

Anterior, președinții Columbiei și Braziliei au criticat acțiunile Israelului în Gaza. Președintele columbian Gustavo Petro a cerut ambasadorului Israelului să părăsească țara, dar apoi și-a retras afirmația

Președintele Braziliei Luiz Inácio Lula da Silva a cerut încetarea focului. „Asistăm, pentru prima dată, la un război în care majoritatea celor uciși sunt copii... Opriți-vă! Pentru dragostea lui Dumnezeu, opriți-vă!", a transmis Lula pe rețelele de socializare.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: bolivia Israel
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri