Jurnalul.ro Ştiri Externe Armata israeliană a bombardat poziţii islamiste din Fâşia Gaza, ca ripostă la un atac cu rachetă

Armata israeliană a bombardat poziţii islamiste din Fâşia Gaza, ca ripostă la un atac cu rachetă

de Redacția Jurnalul    |   

Aviaţia militară israeliană a bombardat, în cursul nopţii de miercuri spre joi, poziţii islamiste din teritoriul palestinian Fâşia Gaza, aflat sub controlul organizaţiei islamiste Hamas, ca ripostă la un atac cu rachetă.

Potrivit cotidianului Haaretz, avioane militare israeliene au atacat poziţii islamiste din centrul Fâşiei Gaza. Conform unor surse locale, a fost atacat şi un centru pentru refugiaţi.

Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a confirmat bombardamentele, fără a oferi detalii despre obiectivele atacate, informează site-ul Ynetnews.com.

Raidurile aeriene israeliene intervin după ce militanţi islamişti din Fâşia Gaza au lansat, miercuri seară, o rachetă spre sudul Israelului, în contextul tensiunilor extreme din ultima săptămână. Racheta a fost lansată spre oraşul israelian Sderot, dar a fost interceptată de sistemul antibalistic Domul de Fier (Iron Dome). Sirenele antiaeriene au fost activate în oraşul Sderot şi în comunităţile Ibim şi Nir Am, situate în apropiere. O femeie de 50 de ani a fost rănită uşor după ce a căzut în timp ce fugea spre un adăpost antiaerian. Atacul a fost revendicat de grupul militant palestinian Jihadul Islamic.

Tensiunile s-au intensificat în ultima săptămână. Şapte israelieni au fost ucişi, iar alţii au fost răniţi, la sfârşitul săptămânii trecute, într-un incident armat produs la periferia oraşului Ierusalim, ca reacţie la o operaţiune militară israeliană în Cisiordania, soldată cu moartea a nouă palestinieni, militanţi islamişti şi civili.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Israel fasia gaza bombardamente
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri