Potrivit poliţiştilor rutieri prezenţi la faţa locului, şoferul circula cu viteză din direcţia Botoşani spre comuna Vorona, iar la ieşirea din localitatea Orăşeni Deal a pierdut controlul asupra volanului, autoturismul lovind violent un cap de pod.
Cadrele medicale de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) Botoşani i-au acordat şoferului asistenţă medicală de urgenţă, însă, după mai mult de jumătate de oră de efectuare a manevrelor de resuscitare a fost declarat decesul acestuia.
Martorii susţin că accidentul s-a produs după ce tânărul, care era singur în autovehicul, a depăşit o coloană de maşini pe o porţiune de drum marcată cu linie dublă continuă. AGERPRES