Jurnalul.ro Editoriale Brâncuşi a jignit-o pe Maria Tănase, a numit-o bocitoare

Brâncuşi a jignit-o pe Maria Tănase, a numit-o bocitoare

de Florin Condurateanu    |   

Femeie uluitoare prin fiecare vorbă, prin orice acţiune, formidabilă mai ales prin interpretarea inegalabilă a cântecelor, Maria Tănase era surprinzătoare mereu. Iubea florile şi căra ghivece mari la fiecare schimbare a locuinţei. De altfel, se plictisea şi se muta des. Când a ales să locuiască într-un bloc de pe strada Brezoianu, la un etaj de sus, transportatorii de mobilă n-au putut urca un ghiveci foarte mare cu o plantă ornamentală înaltă, aşa că au fost chemaţi pompierii, care au folosit o scară telescopică transportând floarea prin exteriorul blocului. Dar toţi se înghesuiau să-i facă pe plac îndrăgitei cântăreţe, campioană şi a farmecului feminin. Tânăra de 17 ani, brunetă şi subţirică, a făcut ţăndări inima unui şef de spionaj străin. Acesta a intervenit pe lângă maestrul folclorului Hary Brauner, rugându-l să o asculte pe fetişcana cu ochi tulburători. A cântat Maria în faţa maestrului, dar acesta n-a fost prea impresionat de prestaţia ei. A mai insistat bărbatul înamorat de fata din mahalaua Cărămidarilor şi Brauner a schimbat tactica, a invitat-o pe Maria să-şi povestească viaţa. Maria s-a aşezat pe covor şi a purces să-şi depene copilăria, dar deodată s-a oprit şi a început să cânte. De astă dată, l-a entuziasmat pe profesorul de folclor Brauner, care şi-a dat seama că are în faţă un fenomen. Cum destinul Mariei Tănase nu a curs niciodată monoton, acest început de carieră i-a creat necazuri, legionarii nu au agreat faptul că profesorul ei a fost evreu şi îi puseseră gând rău marii cântăreţe. Dar între timp, se ţesuse o idilă între fascinanta Maria şi şeful serviciilor secrete româneşti Cristescu, iar acesta a trimis-o pe Maria Tănase să cânte în Turcia mai mult de un an, salvând-o de antipatia Legiunii. Fantastică a fost iubirea între Maria Tănase şi ţăranul ursuz din Gorj Brâncuşi. Maria Tănase îi cânta până Brâncuşi aţipea, îl sprijinea şi cu spatele ei, apoi îi aşeza pernele şi pleca tiptil, fredonând în surdină. Scenă de dragoste cosmică între două genii! Brâncuşi nu o menaja, o îndemna să urmeze cursuri de canto, să cânte şi altfel de muzică: „Altfel, rămâi o bocitoare!”. Colţuros, abrupt, sfatul a jignit-o pe Maria. Dar ea şi-a urmat destinul. Când înălţa blestemul Maria, „Cine iubeşte şi lasă Dumnezeu să-i dea pedeapsă”, se despica înaltul cerului.

 

 

Subiecte în articol: Maria Tănase
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri