Jurnalul.ro Ştiri Locale Brașov: Pompierii intervin pentru salvarea unor animale prinse de viscol la peste 1400 de metri altitudine

Brașov: Pompierii intervin pentru salvarea unor animale prinse de viscol la peste 1400 de metri altitudine

Un număr de cinci subofiţeri şi auto şenilată de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) intervin, luni, pentru salvarea unor animale prinse de viscol în Munţii Cailor, la limita dintre judeţele Braşov şi Prahova.

"Pompierii militari au intervenit şi duminică seara în zonă pentru a-i ajuta pe ciobani, dar, din cauza întunericului, au revenit la bază. Luni dimineaţa s-a reluat intervenţia pentru a ajuta grupul de oieri să coboare animalele de pe munte", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, Luiza Dănilă.

Preşedintele Federaţiei Oierilor din România, Ioan Eugen Gonţea spune că este vorba despre o turmă de aproximativ 650 de oi şi 55 de vaci.

"Nu reuşim să găsim 30 de vaci. Le căutăm în continuare, facem eforturi extraordinare. În cursul zilei o să avem o situaţie clară. Zăpada este destul de mare, iar intervenţia este extrem de dificilă", a precizat Gonţea.

Şi reprezentanţii Jandarmeriei montane Braşov ţin legătura în permanenţă cu ciobanii prin intermediul telefonului mobil.

"Cea mai mare parte a animalelor prinse de vremea rea pe munte au fost coborâte în siguranţă. Ciobanii sunt sănătoşi, iar colegii mei de la Jandarmeria montană sunt în legătură permanentă cu ei. Am înţeles că mai caută 30 de vaci rătăcite prin pădure", a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Braşov, col. Laurenţiu Stoian.

Subiecte în articol: animale prinse de viscol
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri