Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii BRD raportează un profit net cu 25% mai mare în primele 9 luni din 2021

BRD raportează un profit net cu 25% mai mare în primele 9 luni din 2021

BRD-Societe Generale a încheiat primele nouă luni din 2021 cu un venit net bancar de 2,3 miliarde lei, cu 1,2% mai mare decât în perioada similară din 2020, şi un profit net de 920 milioane lei, în creştere cu 25%, potrivit raportului financiar publicat joi.

Creşterea veniturilor a fost susţinută de volumele de creditare mai mari, care au compensat impactul ratelor mai scăzute ale dobânzilor de piaţă.

Rata creditelor neperformante a coborât la 3,2%, iar rata de acoperire a NPL a fost la 75,3% la finalul lunii septembrie 2021.

“Economia Romaniei a inregistrat o revenire foarte dinamica in al doilea trimestru al anului 2021, pe fondul conditiilor de afaceri si de perceptie mai bune, punand bazele unei cresteri solide a PIB in 2021. Cu toate acestea, sunt prezente riscuri din reaparitia pandemiei si din turbulentele de pe piata energiei. Pe de alta parte, aprobarea Planului National de Redresare si Rezilienta, in septembrie, de catre Comisia Europeana poate fi una dintre marile sanse ale Romaniei de a-si impulsiona cresterea, alaturi de alte programe nationale de dezvoltare. In primele noua luni ale anului 2021, intr-un context macroeconomic in imbunatatire, dar inca volatil, activitatea noastra a accelerat. Productia de credite acordate persoanelor fizice a fost exceptionala, cu o crestere de aproape 50% fata de aceeasi perioada a anului trecut si peste +20% fata de 2019. Cresterea solida a activitatii de finantare a companiilor (+19%) a fost alimentata de o crestere puternica atat pe segmentul IMM-urilor, cat si pe cel al clientilor companii mari”, a declarat Francois Bloch, CEO-ul BRD Groupe Societe Generale.

Banca a înregistrat in primele noua luni ale anului o performanţă financiară solidă.

”Produsul net bancar a crescut, impulsionat de veniturile din comisioane, in timp ce datorita activitatii comerciale foarte dinamice, venitul net din dobanzi a afisat o rezistenta solida la scaderea importanta a ratelor de piata. Gestionarea costurilor a ramas in centrul atentiei, in timp ce am continuat sa investim si sa realizam transformarea digitala. Efectele cumulate ale revenirii economice si ale recuperarilor continue din portofoliul neperformant s-au tradus prin reluari nete ale costului riscului”.

În acelaşi interval, venitul net din dobânzi s-a diminuat cu 1,5%, ca urmare a scăderii dobânzilor din piaţă (media ratei de dobândă ROBOR la 3 luni, -90 puncte de baza an/an), temperat de creşterea volumelor.

Cheltuielile operaţionale au totalizat 1,22 miliarde lei, cu 2,2% mai mari decât în ianuarie-septembrie 2020, excluzând contribuţia mai mare la Fondurile de Garantare si Rezolutie.

Potrivit BRD, soldul creditelor, inclusiv leasing, a continuat a crescut cu aproape 8% faţă de septembrie 2020, segmentul de împrumuturi pentru persoane fizice având un plus de 48% în dinamica anuală, mai ales în ceea ce priveşte creditele imobiliare (+40%).

Creditarea companiilor a avut o dinamică de 19%. În cazul IMM-urilor, volumul de credite a urcat cu 28%, susţinut mai ales de participarea la programul IMM Invest, cu credite aprobate in valoare de peste 1 miliard de lei, pentru peste 1.000 de companii, din care 33% catre sectorul agricol prin subprogramul AGRO IMM Invest.

În cazul marilor companii, activitatea de finantare a avut un avans de 17%.

În perioada ianuarie-septembrie, depozitele s-au majorat cu 12%, evoluţie determinată în principal de segmentul companiilor (+21%), atat pentru IMM-uri, cat si pentru clientii mari companii, inregistrandu-se o crestere de doua cifre.

”Inclinatia crescuta spre economisire declansata de pandemia prelungita s-a stabilizat la un nivel similar ratei de crestere anuale din trimestrul precedent, conducand la constituiri de depozite de la persoane fizice mai mari cu +5,3% in dinamica anuala. Segmentul companiilor mici a continuat sa contribuie, de asemenea, la avansul depozitelor, cu o crestere consistenta de 18,7% in dinamica anuala. In paralel, activitatea de administrare a activelor a inregistrat o crestere substantiala la 5,1 miliarde lei la finalul lunii septembrie 2021, in crestere cu +29% in dinamica anuala si cu +21% fata de septembrie 2019”.

BRD are o capitaliare de 12,6 miliarde lei la BVB, acţiunile băncii apreciindu-se cu 22% în acest an.

Mediafax

Subiecte în articol: BRD
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri