Jurnalul.ro Ştiri Externe Bulgaria: Şofer de taxi, arestat pentru transportarea a 13 migranţi ilegali

Bulgaria: Şofer de taxi, arestat pentru transportarea a 13 migranţi ilegali

Poliţia de frontieră bulgară a arestat un şofer de taxi care transporta 13 migranţi ilegali, în apropierea satului Gradeţ, din regiunea Vidin (nord-vestul Bulgariei), relatează miercuri BTAS.

Opt dintre migranţi erau afgani, iar cinci pakistanezi.

Toţi cei 13 au fost înregistraţi de Agenţia pentru refugiaţi bulgară, dar au recunoscut că intenţionau să treacă ilegal graniţa în Serbia şi, ulterior, să ajungă în Germania.

Străinii au fost arestaţi împreună cu şoferul de taxi, care era din Sofia şi avea 32 de ani. Acesta a fost pus sub acuzare pentru trafic de persoane şi posesie de droguri, după ce în maşina sa au fost găsite amfetamine.

Situată la frontierele externe ale UE, Bulgaria se confruntă cu o suprapopulare a centrelor sale pentru primire de migranţi, după întărirea controalelor la frontiera cu Serbia, în vara acestui an.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri