Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Bursa de la Bucureşti a închis în creştere şedinţa de marţi; tranzacţiile au urcat la aproape 53 milioane lei

Bursa de la Bucureşti a închis în creştere şedinţa de marţi; tranzacţiile au urcat la aproape 53 milioane lei

Bursa de la Bucureşti a închis în creştere şedinţa de marţi, indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 acţiuni cu excepţia SIF-urilor, înregistrând o apreciere de 0,46%, la 8.419,18 puncte.

Valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 52,92 milioane lei (11,12 milioane euro), în creştere cu peste 67% faţă de şedinţa anterioară. Tranzacţiile cu acţiuni au totalizat 52,488 milioane lei (11 milioane euro).

BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat o creştere de 0,44%, în timp ce indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a închis pe plus cu 0,77%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o apreciere de 0,45%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a majorat cu 0,32%. Indicele SIF-urilor, BET-FI, a înregistrat un avans de 0,40%.

Acţiunile Banca Transilvania au fost cele mai tranzacţionate, generând schimburi de 11,61 milioane de lei, urmate de titlurile Societatea Energetică Electrica - 6,98 milioane de lei şi BRD-GSG - 6,37 milioane lei. 

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Condmag, care s-au apreciat cu 7,14%, Altur (+7,04%) şi VES (+4,69%). 

Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de acţiunile Electroputere, care au pierdut 5,26% din valoare, Rompetrol Well Services (-4,76%) şi SSIF BRK Financial Group (- 2,47%).

AGERPRES

Subiecte în articol: bursa de la bucuresti crestere
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri