Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Continuă scăderile la Bursă: BET pierde 2%, după opt şedinţe consecutive

Continuă scăderile la Bursă: BET pierde 2%, după opt şedinţe consecutive

de Redacția Jurnalul    |   

Continuă scăderile la Bursă: BET pierde 2%, după opt şedinţe consecutive în care capitalizarea companiilor listate s-a redus cu 8 mld. lei. Deprecieri de 3% pe TTS, operatorul BVB şi Conpet, notează Ziarul Financiar.

Bursa de la Bucureşti continuă trendul descendent început pe 27 august, cu o depreciere de 2% pe indicele de referinţă BET în după-amiaza şedinţei de tranzacţionare de vineri, 6 septembrie.

În afară de TeraPlast (plus 0,2%) şi Digi Communications (pe zero), toate companiile din structura BET afişau scăderi la ora publicării ştirii, cele mai mari fiind înregistrate de Conpet Ploieşti (-3,3%) şi operatorul BVB (-3,1%), societăţi care vor părăsi indicele pe 23 septembrie.

Transport Trade Services cobora cu 3% şi aducea randamentul din ultima săptămână la minus 20%. Evoluţia vine după ce compania a publicat vinerea trecută rezultatele financiare aferente primelor şase luni din an.

Din 26 august, când a înregistrat ultima dată creşteri, BET a scăzut cu 1.000 de puncte sau 5,9%, de la 18.453 la 17.369 puncte. În precedentele opt sesiuni, capitalizarea tuturor companiilor româneşti listate la BVB – atât pe segmentul principal, cât şi pe AeRO – a pierdut 8,2 miliarde de lei.

Peste Jumătate din lichiditatea acţiunilor de la BVB era asigurată la ora 12:40 de trei emitenţi: OMV Petrom, Banca Transilvania şi Fondul Proprietatea, cu tranzacţii cumulate de 14,8 milioane de lei dintr-un total de 27,8 milioane.

Toate bursele dezvoltate din vestul Europei afişau scăderi în după-amiaza de astăzi, în condiţiile în care cele mai recente date din Statele Unite au reaprins temerile privind o potenţială recesiune a celei mai mari economii a lumii, notând aici evoluţiile sub aşteptări din industria prelucrătoare, locurile de muncă vacante şi salariile din sectorul privat.

Acum investitorii se tem că Rezerva Federală (banca centrală americană) va reduce dobânda de referinţă cu 25 de puncte de bază, nu cu 50, aşa cum preconiza piaţa, scrie CNBC.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: bvb bet scadere sedinte
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri