Așadar să continuăm călătoria noastră prin Alaska. Vă spuneam că am navigat în preajma balenelor care aruncau apa la zeci de metri înălțime. Peisajul e unic. Ghețari, insulițe de zăpadă plutind și balene. Am oprit motorul șalupei. Zgomotul jetului de apă aruncat de balene spărgea plăcut această liniște de „gheață”! Am stat nemișcat și am ascultat concertul jeturilor de apă. A durat ceva timp până ce am pornit motorul și am alunecat ușor către mal...
Stăteam pe malul râului bogat în bancuri de somoni. Am văzut un nene care „dădea la pește” cu undița chiar în locul pe unde treceau somonii. Repet ce am scris săptămâna trecută, „puteai să-i iei cu mâna". Omul mi-a spus că legea nu le permite să prindă somoni altfel decât la undiță. Bucată cu bucată. Înțeleaptă lege și strict aplicată.
Mă-ntorc la crescătoria de câini de pe vârful uriașului ghețar. Iubitor de câini, mi-am petrecut acolo o zi întreagă. Am urcat dis-de-dimineață pe ghețar cu elicopterul și am coborât pe seară tot cu elicopterul. M-am prezentat la magazinul cu biscuiți pentru câini și am cumpărat un sac. Extrem de bine dresați câinii, nu părăseau zona cuștii în care trăiau. Mi-am făcut zeci de prieteni canini. Dar… mai ales am răsfățat puii. Niște uriași în miniatură. Prietenoși și mai ales pupăcioși. Biscuiții m-au transformat pe loc în „tati” al lor. M-am așezat pe zăpadă, înconjurat de câini și nu m-am ridicat până ce nu am terminat sacul cu biscuiți. Unii pui erau oferiti pentru adopție. Dar nu turiștilor, desigur. Aproape că nu mă mai dezlipeam de un uriaș mic. Când l-am lăsat jos din brațe, m-am dus la elicopter și am jurat să nu mai urc pe ghețarul cu căței!
Orășelul... ca din poveste. Totul din lemn. „Centrul comercial” așezat pe niște piloni în jurul râului. Suvenirele întrec imaginația unui om. Orice. Orice legat de Alaska, iarnă, zăpadă... tot ce vedeai pe viu se găsește miniaturizat în suvenire. Repet, absolut orice. Nu am văzut atâta imaginație nici în cele mai „turistice” țări din lume prin care am tot trecut. Totul făcut cu bun gust, autentic, fără sclipiciuri, fără adăugiri „comerciale”. Aproape toate micile magazine de suvenire sunt afaceri de familie. Copiii lucrează în magazinul părinților după ce termină școala și lecțiile. Serioși, extrem de politicoși. Rar vezi așa ceva.
Fabrica de somoni. Mai mult de jumătate din populația orașului lucrează acolo. Farmacie. Acesta este cuvântul pentru a arăta cum era în fabrică. Lucrătorii, femei și bărbați, costumati în alb, cu cizme de cauciuc, măști și mănuși. De un profesionalism desăvârșit. Alt fapt inedit: repeziciunea cu care se lucrează. Nu se pierde niciun minut. După munca umană urmează robotizarea. Totul ca la carte. Acolo, în pustietatea aia.
În rest, un oraș cu de toate. Spital, cinematograf, școli, frizerii... Până și chioșcuri de ziare. Aduse cu hidroavioanele care leagă zilnic Alaska de restul Americii. Pot spune, fără să greșesc, un tărâm binecuvântat de Dumnezeu. Asperitățile vieții au transformat locuitorii din Alaska în oameni puternici și extrem de serioși. O experiență unică, de repetat. Poate vara viitoare.
Noi ne vedem vinerea viitoare cu Jurnalul sub braț, sănătoși și în bună pace!