Procurorii DNA au făcut şi ei percheziţii în urma scandalului declanşat pe 4 iulie. La mijlocul săptămânii trecute s-au făcut descinderi la sediul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Ilfov şi acasă la doi funcţionari ai instituţiei. Cu ei discutau patronul a două dintre cele trei azile ale groazei din Voluntari şi angajaţii acestuia, ca să facă „să fie bine” atunci când veneau controalele. Discuţiile şi declaraţiile din dosare, referitoare la cum se aranjau verificările instituţiilor la centrele pentru persoane cu dizabilităţi sunt şocante. Iar această agenţie a statului care ar fi trebuit să verifice în mod real ce se întâmplă în aceste centre nu este singura pe care o ungeau patronii.
„M-a întrebat dacă pot să îi țin acasă la mine pe pacienții de la centru, respectiv 30 de persoane”
„Cristina și avocata inițial ne prezentau un contract de muncă încheiat pentru 8 ore/zi, 7 zile pe săptămână, pe care îl semnam, după care rupea contractul respectiv și împreună cu avocata ne punea să semnăm un alt contract în care se prevedea că lucram 2 sau 4 ore pe zi, 7 zile pe săptămână, pentru a se acoperi în cazul controalelor de la ITM. Ne spunea că atunci când avea controale de la ITM le dădea șpagă. (...) În februarie erau internați 80 de pacienți: 30 pacienți particulari și 50 pacienți de la Bălăceanca. (...) Când au venit diferite controale de la ITM etc., a luat din pacienți. Noaptea îi muta fie la Bălăceanca, fie în casa pe care ea o închiria. M-a întrebat și pe mine dacă pot să îi țin acasă la mine pe pacienții de la centru, respectiv 30 de persoane. I-am spus că nu pot să fac așa ceva pentru că nu am spațiu”, a povestit unul dintre martori în faţa procurorilor DIICOT.
Femeia a lucrat în Casa Cora. De aici, anchetatorii şi salvatorii au scos pe 4 iulie, 46 de persoane, în general oameni cu grave probleme psihice. În celelalte două centre, eliberate tot pe 4 iulie, anchetatorii au găsit alte 52 de suflete. Oameni chinuiţi, mulţi dintre ei clienţi vechi ai centrelor de plasament, centre pentru persoane cu dizabilităţi sau pacienţi ai Spitalului Bălăceanca sau chiar Săpoca. Oameni cu probleme serioase, mulți un pericol pentru ei şi pentru cei din jur. Persoane agresive şi declarate iresponsabile, pentru care statul plătea peste 5.000 de lei pe lună fără TVA centrelor respective ca să-i îngrijească. În astfel de cazuri, asistenţa se face de unu la unu. Tocmai din acest motiv, astfel de locuri de îngrijire, fie ele şi private, funcţionează cu o schemă de personal mult mărită şi cu angajaţi specializaţi. Asta trebuia să verifice Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Ilfov şi nu numai.
„Ştefan Godei: - Săru’ mâna!
Angajată AJPIS ILFOV: - Bună ziua, domnul Godei!
Ştefan Godei: - Săru’ mâna, doamnă!
Angajată AJPIS ILFOV: - Uitați de ce v-am sunat, ne trebuie și nouă extrasul REVISAL că nu îl avem, puteți să vă notați sau...?
Ştefan Godei: - Da, extrasul REVISAL și mai ce?
Angajată AJPIS ILFOV: - Organigrama...
Ştefan Godei: - Da...
Angajată AJPIS ILFOV: - Planul ăla de instruire și formare profesională personal...
Ştefan Godei: - Da...
Angajată AJPIS ILFOV: - Ia spuneți-mi, contracte de voluntariat aveți acolo?
Ştefan Godei: - Da, sunt și câteva, am avut unul, mi se pare și cred că l-am angajat între timp, dar verific, stați un pic...
Angajată AJPIS ILFOV: - E, dacă aveți unul, lăsați, numai, credeam...
Ştefan Godei: - Deci, așa… deci, mai spuneți o dată ce, REVISAL...
Angajată AJPIS ILFOV: - REVISAL...
Ştefan Godei: - Da...
Angajată AJPIS ILFOV: - Organigrama...
Ştefan Godei: - Da...
Angajată AJPIS ILFOV: - Planul de instruire și formare profesională personal...
Ştefan Godei: - Personal, da...
Angajată AJPIS ILFOV: - Și, ia spuneți-mi, acolo ce aveți, contract de închiriere?
Ştefan Godei: - Da, dar nu vi l-a dat, vi l-a dat, cred că vi l-a dat, dar vi-l mai trimit, nu contează!
Angajată AJPIS ILFOV: - Noi nu l-am regăsit, contractul de închiriere!
Ştefan Godei: - Vi-l trimit...
Angajată AJPIS ILFOV: - Așa, și ăla, și...
Ştefan Godei: - Contract chirie, da...
Angajată AJPIS ILFOV: - Și ia spuneți-mi, domnul Godei, cum facem cu ăsta? A, și decizia dumneavoastră de numire șef centru!
Ştefan Godei: - Cea de la judecătorie sau de unde?”
Discuţia interceptată de anchetatori a fost purtată pe 10 mai. Ea este la dosarul DIICOT şi se purta fix în ziua în care cele două centre pe care le păstorea au fost relicenţiate de Ministerul Muncii. În discuţie intervine un domn, angajat şi el al statului român, al Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Ilfov.
„Angajat AJPIS ILFOV: - Decizia de numire șef centru, cine e șef centru și decizia prin care a fost numit!
Ştefan Godei: - A, ok...
Angajat AJPIS ILFOV: - Așa...
Ştefan Godei: - Da și vorbim de ăia pe săptămâna asta, maxim până vineri pleacă!
Angajat AJPIS ILFOV: - Păi atunci modificați alea...
Angajată AJPIS ILFOV: - Atunci trebuie să modificăm tabelul cu beneficiarii, domnul Godei, adică fără ăia, ca să ni-l dați cum trebuie!
(...)
Angajat AJPIS ILFOV: - Că noi lucrăm la el și poate ajungem mâine dimineață să și semnăm!
Ştefan Godei: - Semnăturile pentru ce?
Angajată AJPIS ILFOV: Să semnăm raportul de evaluare, domnul GODEI
Ştefan Godei: - Aaa...
Angajată AJPIS ILFOV: Să încheiem, să terminăm, dar vedeți cum vă orientați cu ăștia patru neapărat!
Ştefan Godei: - Da, da, dacă știți că eu dacă promit ceva, eu mă țin de
cuvânt!
Angajată AJPIS ILFOV: Păi îți dai seama, ca să nu avem vreo surpriză, nici dumneavoastră, nici noi, înțelegeți?
Ştefan Godei: - Nu, nu, eu nu mai am nevoie de surprize, credeți-mă, am tot avut din septembrie până acum!
Angajată AJPIS ILFOV: Vă cred, vă dați seama, noi nici atât, domnul Godei!”.
Surprize a avut şi domnul Godei, care este arestat de pe 4 iulie, dar şi cei doi angajaţi ai statului care au picat pe interceptări. Ei sunt cei care au fost luaţi pe sus de procurorii DNA şi duşi la audieri, după percheziţiile de la Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Ilfov.