Faceți un test: când mergeți la cumpărături, uitați-vă la țara de proveniență a produselor. Uitați-vă la legume, la fructe, la electrocasnice, la haine, la materiale de construcție, la mezeluri și lactate. Veți fi surprinși să descoperiți câte sunt din Polonia. Polonezii au invadat România cu ajutorul fondurilor europene. Iată cum.
În episodul trecut vă prezentam povestea unui producător de unelte agricole brașovean, Vasile Pescaru, care de la intrarea României în Uniunea Europeană s-a zbătut în zadar să obțină fonduri europene pentru dotarea fabricii lui cu utilaje performante. O poveste la indigo pentru mii de întreprinzători mici și mijlocii din România care ani de zile au așteptat un program scris de Guvern, care să-i sprijine cu fonduri de la Bruxelles. Iar când programul a apărut, s-au lovit fie de birocrația excesivă, fie de consultanții de fonduri europene extrem de lacomi, care își cereau comisionul de zeci de mii de euro înainte de a analiza dacă firma are vreo șansă să acceseze vreun eurocent. În condițiile acestea, Vasile Pescaru s-a văzut nevoit să producă tot cu utilaje second hand, majoritatea din anii 1950-1970. Dar asta nu a fost singura problemă. În ultimii zece ani a fost pur și simplu sufocat de o nouă concurență, mai cumplită decât cea chineză: cea a polonezilor. Polonia, țară campioană la absorbția fondurilor europene, a investit masiv încă din 2007 în sprijinirea întreprinzătorilor mici și mijlocii, așa că am mers lângă Cracovia, la una dintre firmele care îi fac concurență românului Pescaru, pentru a afla cum s-a scris scenariul mărfurilor poloneze care au pătruns pe piața românească, anihilându-le pe cele autohtone.
Două afaceri la indigo: una de success, alta - un mare eşec
Kazimierz Anioł deține o fabrică de utilaje agricole. În biroul său, pe raftul cu contractele de export, pe cotorul celui mai gros biblioraft scrie mare „Rumunia”. De când a descoperit piața românească, firma lui a luat un avânt nesperat. La polul opus, tot de atunci, Vasile Pescaru bate pasul pe loc și se chinuie să supraviețuiască. Ne-au izbit însă asemănările dintre polonez și român. Amândoi au aceeași vârstă, trecuți bine de 60 de ani. Și Vasile, și Kazimierz au început afacerea cu utilaje agricole imediat după 1990 când ambele țări intrau în negura tranziției. Pe atunci, Polonia și România aveau un produs intern brut pe cap de locuitor asemănător, iar Vasile și Kazimierz porneau cam cu aceleași șanse. Astăzi, atât Vasile, cât și Kazimierz sunt în țara lor în top zece producători de utilaje agricole. Cu alte cuvinte, dacă extrapolăm, Vasile și Kazimierz sunt personificarea României și Poloniei în domeniul lor. Asemănările celor doi se opresc aici. Și încep diferențele. În vreme ce Vasile nu a reușit să acceseze nici măcar un euro de la Bruxelles, Kazimierz a pierdut ordinea proiectelor câștigate. „Ia uitați-vă, aici am un transportator pentru exterior”, zice și mângâie eticheta cu steagul Uniunii de pe brațul unui motostivuitor aflat la poarta fabricii. „Am luat trei astfel de bucăți. Eu nici nu îmi mai amintesc pe care le-am luat din fonduri și pe care nu. Noroc că au etichetă să le recunosc. Când o să vă arăt toate utilajele luate pe subvenție, o să înțelegeți de câți bani vorbim”. Și, când intrăm în fabrică, înțelegem. Peste tot zărești afișe și etichete cu stelele Uniunii. Sub ele - un scris în poloneză urmat de cifre cu multe zerouri te lasă să deduci că e vorba de investiții UE. Toate câte se văd au avut un singur scop: dotarea cu utilaje de ultimă generație care să crească mult calitatea produselor, reducând în schimb foarte mult costurile. Astfel încât, o dată intrați pe piața românească, să spulbere orice concurență.
În ce constă reţeta succesului
A accesat fonduri încă din 2007. În anul în care România bâjbâia încă după drumul către fondurile de la Bruxelles, când pe final de an absorbția la noi se învârtea în jurul lui 0%, în Polonia se formaseră cozi uriașe la miliardele europene. Mii de oameni de afaceri din toate domeniile și-au depus dosarele pentru a beneficia de programul guvernului de la Varșovia de sprijinire a întreprinzătorilor mici și mijlocii. Printre ei era și Kazimierz Anioł. „Noi acționăm rapid. Faci o cerere, o depui și, dacă ai condițiile, primești. De aceea noi ne-am grăbit în 2007, căci la noi s-au folosit rapid fondurile. Subvențiile sunt mari și se adresează mai ales firmelor care au introdus inovații în produsele lor”. Produse inovatoare are și Vasile Pescaru, dar lui nu i-a folosit nicăieri acest lucru. Kazimierz, în schimb, a fost imediat acceptat și în fabrica lui vin an de an noi și noi utilaje din fonduri europene.
Fabrici “robotizate” din temelii
Într-o altă hală tronează un aparat cât o rulotă. În spatele pereților de sticlă se vede brațul unui robot. „E o freză cu preluare automată a uneltelor. Are 24 de unelte pe care și le schimbă singură”. Orice piesă e programată de un angajat de la un calculator, iar aparatul știe să o execute singur. La vederea lui ne amintim de varianta „românească” a lui Vasile Pescaru: un strung din 1968, cu manivelă. „Polonezii au mașini cu comandă numerică. El a prins piesa aceasta și cât te uiți stânga-dreapta, în 2-3 minute, e gata. Mie îmi trebuie câteva ore”, ne spunea înainte să plecăm în Polonia. În total, fabrica lui Kazimierz a reușit să absoarbă fonduri de trei milioane de euro, bani din care și-a ridicat o hală nouă și și-a luat aparate care lucrează singure: unul care amestecă singur vopseaua, altul care taie mai multe piese deodată cu laser, un utilaj care lucrează cu plasmă ori un robot care sudează neasistat. „Dacă nu aș avea mașini cu comandă digitală, nu m-aș putea menține pe piață. Nu aș avea nicio șansă: față de prelucrarea manuală, pe un utilaj digital se face cam cu 30% mai mult. Utilajul nu obosește, omul, da. Și în timpul ăsta omul poate să facă altceva. De exemplu, un singur angajat poate să deservească două-trei utilaje cu comandă digitală”. Așadar, strategia lui e: cât mai multe piese produse cu cât mai puțini angajați. Așa se reduc costurile și așa se surclasează concurența românilor care, din pricina unor autorități incompetente, incapabile să aibă strategie și viziune, nu au permis accesul micilor întreprinzători la suficiente fonduri europene.
Căci bineînțeles că guvernul polonez a avut strategie și viziune: „Am dorit să găsim o cale prin care, o dată cu intrarea în Uniunea Europeană, să aducem cât mai repede schimbarea în viața de zi cu zi a oamenilor obișnuiți, să cheltuim fondurile inteligent, astfel încât să beneficieze de ele întreaga societate. Iar asta a însemnat măsuri speciale pentru întreprinderile mici și mijlocii pentru că, în final, statul se finanțează de pe urma taxelor care vin la buget, deci totul depinde de întreprinderi, de companii. Iar economia ta va fi una sănătoasă când va crește, și va crește când companiile sunt competitive”, ne zice secretarul de stat Jerzy Kwiecinski din cadrul Ministerului Dezvoltării de la Varșovia. Și planul le-a ieșit. Pentru că a folosit fondurile inteligent, Polonia a fost singura țară din regiune care a avut creștere economică în anii cumpliți de criză, când noi eram pe minus și mai tăiam și salariile. Acum, lecția poloneză a fondurilor europene se predă în fiecare zi pe piața noastră. Zi de zi cumpărăm produsele lor pentru că sunt mult mai ieftine și, uneori, chiar mai bune. Cumpărând de la ei, susținem indirect economia lor și locurile de muncă din Polonia. Și am tot cumpărat de la ei. O spun datele statistice: în ultimii zece ani importurile din Polonia s-au triplat, de la puțin peste un miliard de euro în 2006 la 3,4 miliarde anul trecut.
„Am dorit să găsim o cale prin care, o dată cu intrarea în Uniunea Europeană, să aducem cât mai repede schimbarea în viața de zi cu zi a oamenilor obișnuiți, să cheltuim fondurile inteligent, astfel încât să beneficieze de ele întreaga societate”, Jerzy Kwiecinski, secretar de stat cadrul Ministerului Dezvoltării de la Varșovia
Anul trecut, România se află pe a 5-a poziţie între statele UE cu cea mai redusă rată de absorbţie. Pe totalul exerciţiului bugetar 2014-2020, România ar fi putut lua de la UE 19 miliarde de euro, dar a reuşit să absoarbă doar 14 miliarde. Cea mai mică rată de absorbţie s-a înregistrat în programul operaţional pentru transport, de puţin peste 61%.
„Noi acționăm rapid. Faci o cerere, o depui și, dacă ai condițiile, primești. De aceea noi ne-am grăbit în 2007, căci la noi s-au folosit rapid fondurile. Subvențiile sunt mari și se adresează mai ales firmelor care au introdus inovații în produsele lor”, Kazimierz Anioł
Polonia este cel mai mare beneficiar al fondurilor europene de investiții, primind aproape 85 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană, în perioada de programare 2014-2020. Concret, Polonia va primi de două ori mai multe fonduri structurale și de coeziune decât oricare altă țară din UE. Polonia este cel mai mare beneficiar al fondurilor europene încă de la aderarea sa la UE în 2004. În perioada 2007-2013, Polonia a primit o finanțare de 80 de miliarde de euro, din care 67,3 miliarde din fondurile structurale și de coeziune, iar 14 miliarde – împrumuturi pentru agricultură și pescuit.