Jurnalul.ro Sport Fotbal international Campionatul Mondial de fotbal: Astăzi intră în luptă două favorite - Argentina lui Messi și Franța fără Benzema

Campionatul Mondial de fotbal: Astăzi intră în luptă două favorite - Argentina lui Messi și Franța fără Benzema

de Redacția Jurnalul    |   

Cea de a treia zi a Campionatului Mondial de fotbal din Qatar aduce cu ea meciurile primei runde din grupele C și D. Messi va fi probabil cel mai urmărit jucător de marți, dar iubitorii de fotbal îl vor putea vedea în acțiune și pe Lewandowski. Lipsește Benzema, care a părăsit Qatarul accidentat.

Argentina – Arabia Saudită – ora 12.00

În primul meci al zilei se întâlnesc Argentina, favorita numărul doi la câștigarea titlului, și Arabia Saudită. Cele două se întâlnesc pentru a treia oară în istoria recentă, primele două partide încheindu-se cu o victorie a Argentinei cu 3-1, la Cupa Confederațiilor, în 1992, și un egal, 0-0, într-un amical, în 2012.

Logică ar fi o victorie a „pumelor”, în condițiile în care echipa lui Lionel Scaloni este neînvinsă în meciurile competiționale de când a pierdut în fața Braziliei în semifinala Copa America 2019. Argentina a fost încoronată campioană a Americii de Sud în 2021 și vine în competiție fără presiunea care a însoțit-o la recentele sale participări la Cupa Mondială.

Arabia Saudită nu se laudă cu aceeași relaxare, din moment ce șoimii verzi sunt a doua cea mai slab clasată națiune la Cupa Mondială (51). Vedeta lui Al Hilal, Salem Al-Dawsari, va conduce echipa din teren, sperând măcar să marcheze sau să nu piardă la scor.

Danemarca – Tunisia – ora 15.00

În primul meci din grupa D, Danemarca va înfrunta una din „cenușăresele” mondialului, Tunisia.

Danemarca a fost fără de greșeală în timpul calificărilor pentru Cupa Mondială, asigurându-și locul în Qatar după opt meciuri, opt victorii și zero goluri primite.

Tunisia a învins Mali, cu un scor general strâns, de 1-0, în meciul de baraj cu două manșe. „Meciul în sine nu a fost distractiv", a recunoscut tunisianul Mohamed Drager, „a fost o chestiune violentă, dar acesta este fotbalul".

Partida se joacă la Doha, pe Education City Stadium, acolo unde selecționerul danez nu va putea alinia cel mai bun 11, nume precum Frederik Ronnow sau Jonas Wind fiind incerte.

De cealaltă parte, căpitanul Tunisiei, Youssef Msakni, a fost privat de un loc la Cupa Mondială 2018 din cauza unei rupturi de ligamente încrucișate. Cu câteva săptămâni înainte de turneul din acest an, el a suferit o nouă accidentare, dar se așteaptă să se fi recuperat până când Vulturii din Cartagina se vor alinia împotriva Danemarcei.

Mexic – Polonia – ora 18.00

Încercarea Mexicului de a câștiga „el quinto partido" - al cincilea meci direct cu Polonia se va lovi de forma destul de bună a lui Lewandowski & Co, care are ca obiectiv stabilit ieșirea din grupă.

La fiecare dintre ultimele șapte Cupe Mondiale, Mexicul a părăsit competiția optimile de finală. Turneul de acasă din 1986 a fost ultima dată când El Tri a gustat din dulcele nectar al unui sfert de finală.

1986 a fost, de asemenea, anul în care Polonia a depășit ultima dată faza grupelor. În 2018, soarta lor a fost decisă după doar două meciuri.

Franța – Australia – ora 21.00

Franța înfruntă marți seară Australia, într-o revanșă a meciului din prima etapă a grupelor de la Cupa Mondială 2018.

Prima utilizare a VAR la o Cupă Mondială a acordat Franței un penalty pe care Antoine Griezmann l-a transformat în drumul spre o victorie cu 2-1 pentru viitoarea campioană.

Australia nu a reușit să obțină nicio victorie în Rusia și nu a mai câștigat un meci la Cupa Mondială din 2010.

Din păcate, starul francezilor, câștigătorul Balonului de Aur, Karim Benzema, nu mai este în lot, el accidentându-se la unul din antrenamentele din Qatar.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri