„Lenea e cucoană mare și nu cere de mâncare” zice o vorbă românească. La Deva chiar așa e: beneficiarii cantinei sociale au fost obligați de primărie să presteze pentru porția de mâncare ore de muncă în folosul comunității. Brusc, la jumătate dintre beneficiari nu le-a mai fost foame niciodată.
Se crapă de ziuă în Municipiul Deva și puțini oameni sunt pe străzile în care abia își face loc lumina gri a dimineții. Dar în Parcul Central sunt neobișnuit de multe persoane la un loc pentru o asemenea oră. Sunt beneficiarii de la cantina săracilor. Stau cu câte o mătură în mână și se sprijină în cozile lor lungi, vorbind de parcă ar fi un congres al măturătorilor. De fapt, trag de timp. Când ne apropiem de ei și văd că suntem de la presă, grupul se sparge instantaneu și fiecare pare să descopere o zonă bine delimitată unde are de măturat. În fața noastră, o femeie între două vârste se apucă de „măturat” aleea, deși ce face ea s-ar putea chema mai degrabă plimbat. Are poșeta încă pe antebraț, pășește normal pe alee, numai că din trei în trei metri mai dă o mătură stânga-dreapta.
Dorinţa asistaţilor: pâine fără muncă
Ei sunt cei mai triști muncitori ai țării. O viață au fost obișnuiți să primească porții de la cantina săracilor fără să miște un pai. Dar deodată lucrurile au luat-o razna și s-au trezit cu mătura în mână pentru o burtă plină. „Nu se poate treaba asta, domnule, să lucrăm pentru mâncare! Nu e bine, domnu'! Să vii să lucrezi pentru cantină, d'apăi, mâncarea aia, dacă tot o dai, să o dai aşa, pentru oameni săraci, nu?!”, zice unul dintre măturători, un bărbat în toată firea și bun de muncă. Colega de „serviciu”, Vandana Farcaș, îi întărește spusele dând dezaprobator din bărbia peste care e tras baticul: „Era mai bine când nu lucram. D'apăi să lucrăm o lună de zile cu social cu tot nu se «orientează» (sic!) pe frigul ăsta. Nu-i bine! Cum să ni se pară? Foarte rău! Rău că trebuie să muncim pentru cantină!”. După ce terminăm de vorbit cu oamenii, ne luăm la revedere. După ce ne îndepărtăm puțin, întoarcem capul. Lucrătorii se opriseră din măturat, aruncaseră măturile pe jos și refăcuseră cercul de discuții pe care prezența noastră îl spărsese la început.
Trei zile de lucru pe lună pentru o masă caldă pe zi
Toată această revoluție a început de la inițiativa fostului primar din Deva, Petru Mărginean, care a hotărât că nu se mai poate pâine fără muncă. „Eu sunt convins că sunt familii care nu beneficiază de acest ajutor social de la cantină pentru că nu au tupeu de a-și face aceste dosare și încearcă să se descurce prin muncă. Ori în străinătate, ori chiar și la negru. Trebuie gândit tot acest sistem de ajutoare sociale pentru că mai sunt și cetățeni care beneficiază de ajutoare și îi vezi de multe ori cu taxiul sau cu mașini luxoase cu care vin la cantină pentru aceste ajutoare. De aceea, eu consider că cel mai bun lucru e ca toți care beneficiază de aceste porții să presteze muncă în folosul comunității”, spunea fostul edil după adoptarea hotărârii de Consiliu Local din 2013, care a reintrodus orele de muncă în folosul comunității. Astfel, potrivit deciziei respective, pentru cineva care vrea să aibă o masă caldă zilnic, timp de o lună trebuie să presteze 25 de ore de muncă în folosul comunității. La un program de 8 ore pe zi, ar însemna trei zile de lucru pentru o masă asigurată.
Dar unora li s-a părut prea mult. „Eu am o singură porție! Şi pentru porția aia trebuie să muncesc! Nu mi se pare atât de bine, că nu muncesc pentru porția mea, muncesc numai pentru porția copilului, nu și pentru a mea, mie nu-mi dă nicio porție. Pe mine mă pune să muncesc pentru porția la copil, dar mie nu-mi dă nimic! Copilul are zece ani și părintele trebuie să lucreze pentru porția la copil și el să nu primească nimic pentru el? Doar să muncească pentru copil?”, întreabă retoric Lăcrămioara, care răzuiește peretele unui depozit al cantinei care trebuie modernizat.
Tot mai puţini solicitanţi
Numărul de ore de lucru crește proporțional cu numărul de porții pe care le solicită beneficiarul. Pentru două porții cineva trebuie să lucreze 50 de ore, pentru trei – 75, iar pentru cinci sau mai multe se ajunge la 250 de ore prestate, echivalentul a 31 de zile lucrătoare la un program de 8 ore. Dar porțiile sunt mai mult decât generoase, pentru că în 2014, în an electoral, Guvernul a decis dublarea sumelor alocate cantinelor sociale. Așa că un asistat mănâncă acum mai bine decât majoritatea românilor angajați: şase kilograme de carne la patru zile şi zeci de kilograme de legume. Astăzi, cei de la cantină primesc acum atâta mâncare, că o iau acasă în saci, la propriu. „Meniul e bun. E foarte bun, nu bun, poate și prea bun având în vedere situația grea a țării”, recunoaște senin unul dintre beneficiari care duce în spate, ca furnica, doi saci și jumătate, atât cât primește pentru cei șapte copii de acasă. Dar în ciuda acestei mese îmbelșugate, după ce fostul primar a hotărât ca asistații să muncească pentru mâncare, nu a crescut numărul de muncitori, ci a scăzut numărul de mâncători. Cererea de mâncare a scăzut la jumătate. Mai bine se lipsesc de pomană decât să muncească. Și cea mai mare parte dintre cei rămași în program nu sunt aici pentru că se spetesc de atâta muncă, ci mai degrabă pentru că într-un fel sau altul s-au descurcat. Căci imediat ce a apărut hotărârea primarului, mulți s-au îmbolnăvit iremediabil. Perspectiva muncii le-a cauzat dureri incompatibile cu lucrul. „Eu nu muncesc că sunt bolnavă. Am cu diabetul, am cu glanda. Am muncit o lună de zile și după aia m-am dus la doctor că mă simțeam rău și mi-a dat concediu ca să nu mai muncesc un an de zile”, recunoaște Liliana Covaci. Un alt tânăr, care trage de zor un sac numai pentru el, spune că nu are nicio șansă să pună mâna pe mătură. „Am ceva cu inima, sunt bolnav!”. „ Ce ai la inimă?”, întrebăm. „Îs bolnav...”. „Da, dar ce boală ai?”. „Numai Dumnezeu știe, nu pot să zic”.
A plătit cu funcţia
În fața cantinei oprește un taxi. Din el coboară două tinere care urcă sprinten scările de la intrare. Angajatele de la cantină exclamă dezaprobator când le văd cu ce au venit, dar continuă să le care pachete de carne în saci. Nu au cum să le refuze, astea sunt regulile. Fetele își iau porțiile și se întorc la taximetristul care le aștepta cuminte. „Vă permiteți să plătiți și taxiul?”, le întrebăm. „Nu e nimic gratis”, îngaimă una dintre ele și trântește portiera.
Fostul edil Petru Mărginean a fost convins tot timpul că decizia lui de a pune sărmanii la muncă contra mâncare a fost extrem de inspirată. Avea și datele din primărie de partea sa. Existau oameni care fără să muncească reușeau să câștige din diverse ajutoare publice până la 3.000 de lei, mai mult decât venitul unei familii unde părinții se trezesc zi de zi pentru a merge la serviciu, ca să-și crească odraslele. Și totuși se pare că pentru Mărginean decizia aceasta nu a fost varianta câștigătoare. Căci anul acesta el a pierdut alegerile în fața lui Mircia Muntean, edilul pe care îl înlăturase în 2012 și care dăduse mâncare la cantină fără muncă. E greu de spus cât de mult au contat voturile celor de la cantină și ale celorlalți asistați social ai Devei, dar e de menționat că aproape toți cei cu care am vorbit ne-au zis cam același lucru: „Noi l-am votat pe primar și el uite ce ne-a făcut!”.
„Era mai bine când nu lucram. D'apăi să lucrăm o lună de zile cu social cu tot nu se «orientează» pe frigul ăsta. Nu-i bine! Cum să ni se pară? Foarte rău! Rău că trebuie să muncim pentru cantină!”, Vandana Farcaș
„Eu sunt convins că sunt familii care nu beneficiază de acest ajutor social de la cantină pentru că nu au tupeu de a-și face aceste dosare și încearcă să se descurce prin muncă. Ori în străinătate, ori chiar și la negru. Trebuie gândit tot acest sistem de ajutoare sociale pentru că mai sunt și cetățeni care beneficiază de ajutoare și îi vezi de multe ori cu taxiul sau cu mașini luxoase cu care vin la cantină pentru aceste ajutoare”, Petru Mărginean, fostul primar
25 de ore de muncă pe lună, atât „costă” o masă caldă în fiecare zi. Mult, puţin, cert este că asistaţii contestă o astfel de decizie pe motiv că nu poţi să plăteşti pentru ca să mănânci.