Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Un fel de CAP-uri, dar americane

Un fel de CAP-uri, dar americane

de Cornel Tăbăcaru     |   

Dragii mei cu Jurnalul sub braț. Încă primesc mesaje de la cititori fideli care se referă la modul în care poți fi în același timp la serviciu într-o mare fabrică, dar să ai și propria ta fermă, care îți este și locuință. Am primit și primesc mesaje chiar de la români stabiliți în Statele Unite. De aceea doresc să continui cu un lucru de care am fost chiar eu interesat.

Cum fac acei fermieri din comunitatea fratelui meu să se gospodărească împreună și-n același timp să economisească bani? Vorbim despre șapte ferme. Șapte vecini care au ales să renunțe la serviciile municipalității, care sunt scumpe, și să se autogospodărească în spațiile comune. În primul rând drumul de acces de la șoseaua principală către cele șapte ferme. Drum care trebuie repietruit din când în când, curățate marginile de iarbă vara și evacuată zăpada iarna, operațiuni costisitoare, dacă ar fi fost făcute de primărie. Așa că s-au împărțit, un vecin are un tractor cu lamă de curățat zăpada și sistem de tăiat iarba. Altul are o remorcă. Altul, un sistem atașabil la camionetă pentru îndreptat pietrișul. Ceilalți vecini contribuie cu munca fizică și participă la cheltuieli. Foarte interesant că până acum nu a existat nicio animozitate în sincronizare. Mai ales iarna, când trebuie curățată zăpada dimineața, înainte ca toți ceilalți să plece la serviciile lor. De curând o altă comunitate de fermieri care beneficia de aceste servicii de la municipalitate, și pentru care plătea o mulțime de bani, a adoptat sistemul lor. Dragilor, lumea fierbe, vremurile sunt grele, nivelul de trai se depreciază din cauza prețurilor tot mai mari. Orice soluție pentru a economisi bani este binevenită. Și iată, unitatea dintre oameni este una din marile soluții. Este imperios necesar ca cei care locuiesc la oraș să și lucreze un petic de pământ la țară, pentru a-și acoperi legumele și fructele, măcar. Dacă este posibil, să poată crește o pasăre sau un animal pentru sacrificare. Alții au dezvoltat ferme mai mari, de producție, însă colaborează mereu cu vecinii și sunt destule activități pe care și le împart între ei. Pentru că este și utilă, și rentabilă această colaborare.

Noi să ne întâlnim săptămâna viitoare, cu sănătate și pace. Doamne ajută!

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: cap uri america ferme servicii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri