Jurnalul.ro Timp liber Calatorii O capitală europeană interzice tururile ghidate prin pub-uri

O capitală europeană interzice tururile ghidate prin pub-uri

de Redacția Jurnalul    |   

Administrația capitalei Cehiei, Praga, a interzis tururile ghidate prin pub-uri, organizate de agențiile de turism, pentru a reduce zgomotul produs noaptea de turiștii beți.

Astfel că plimbările prin pub-uri, realizate organizat, în care turiștii sunt conduși de un ghid prin baruri, nu mai sunt permise între orele 22.00 și 6.00.

„Consumul nerezonabil de alcool și comportamentul perturbator asociat cu tururile prin pub-uri pot crea impresia unei lipse de cultură în comunitate, pot reduce sentimentul de siguranță și pot avea un impact negativ asupra percepției municipalității de către turiști, potențiali investitori și cetățenii înșiși”, se arată în moțiunea orașului.

Cehii, cei mai mari consumatori de bere din lume

Viceprimarul orașului Praga, Zdeněk Hřib, a declarat că „nu va fi posibil să existe tururi ghidate” pe timp de noapte. Totodată, viceprimarul Jiří Pospíšil prercizează că orașul „caută un turist mai cultivat, mai bogat, nu unul care vine pentru o perioadă scurtă doar pentru a se îmbăta”.

Locuitorii din centrul orașului Praga se plâng de mult timp de zgomotul și problemele de siguranță generate de turiștii care se distrează prin  baruri. Străzile pietruite ale orașului sunt pline de pub-uri și fabrici de bere, iar un cetățean mediu din Cehia are cel mai mare consum de bere din lume, potrivit Asociației cehe a fabricilor de bere, transmite Antena3 CNN.

Subiecte în articol: praga tururi ghidate bere cehia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri