Jurnalul.ro Ştiri Externe Care a fost poziția României la Conferința pe teme de securitate de la Munchen

Care a fost poziția României la Conferința pe teme de securitate de la Munchen

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a evidenţiat importanţa demersurilor comune de consolidare a UE, pe baza valorilor şi principiilor sale fundamentale, şi a reiterat sprijinul României pentru aprofundarea rolului Uniunii în domeniul securităţii şi apărării, în complementaritate cu NATO, în cadrul celei de-a doua zi a participării sale la Conferinţa pentru politici de securitate de la Munchen. 

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe, în cea de-a doua zi a evenimentului, lucrările au continuat cu discuţii legate de importanta relaţiei transatlantice în actualul context internaţional şi consolidarea rolului UE în domeniul securităţii şi apărării. De asemenea, au fost abordate aspecte de interes privind evoluţiile de securitate din regiunea Asiei de est, Eurasia, regiunea arctică şi impactul schimbărilor climatice asupra securităţii. 

"În cadrul discuţiilor privind apărarea europeană, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a evidenţiat importanţa demersurilor comune de consolidare a UE, pe baza valorilor şi principiilor sale fundamentale, precum şi necesitatea unor abordări coerente, coezive şi solidare, axate pe o viziune pe termen lung a statelor membre. A reiterat sprijinul României pentru aprofundarea rolului Uniunii în domeniul securităţii şi apărării, în complementaritate cu NATO. Oficialul român a evocat importanţa consolidării poziţiei Uniunii ca actor global viabil şi influent şi a accentuat importanţa principiului inclusivităţii în evoluţiile legate de apărarea europeană, astfel încât dezvoltările să fie benefice atât pentru UE, în ansamblul său, cât şi pentru toate statele membre. Totodată, ministrul Teodor Meleşcanu a prezentat contribuţiile ţării noastre la asigurarea securităţii euro-atlantice şi internaţionale, evocând, în context, importanţa relaţiei transatlantice, ca fundament al unei Alianţe Nord-Atlantice puternice şi relevante la nivel global", se menţionează în comunicatul de presă. 

În marja lucrărilor conferinţei, şeful diplomaţiei române a avut întrevederi bilaterale cu omologul georgian şi cu cel azer, cu secretarul general al Ligii Statelor Arabe, precum şi cu alţi oficiali de rang înalt prezenţi la Conferinţă. 

De asemenea, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, s-a întâlnit cu Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, ocazie cu care acesta a adresat felicitări şi mulţumiri Guvernului României pentru alocarea a 2% din PIB pentru bugetul Apărării.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri