Jurnalul.ro Timp liber Casa Care sunt cele mai apreciate zone pentru locuit din București?

Care sunt cele mai apreciate zone pentru locuit din București?

Îți dorești o locuință nouă în București, însă nu știi unde să te muți?

Nu îți face probleme! Citește în continuare și află care sunt cele mai apreciate zone pentru locuit din Capitală. Sunt zone în care poți găsi apartamente excelente, în ansambluri rezidentiale din Bucuresti nou construite.

Astfel, te vei bucura de numeroase facilități, de împrejurimi îmbietoare și de liniște. În cele ce urmează, îți prezentăm cele mai râvnite zone pentru locuit din București!

Zona Herăstrău

Zona Parcului Regele Mihai I (fostul Herăstrău) a fost întotdeauna apreciată pentru frumusețea ei și pentru posibilitățile de dezvoltare oferite. Astfel, astăzi se regăsesc aici numeroase ansambluri rezidențiale, dar și clădiri de birouri, iar multe persoane ar dori să se mute în zonă.

 

Dacă optezi pentru un apartament într-un complex rezidențial în acest cartier, te vei bucura de cele mai frumoase apusuri și răsărituri și, de asemenea, de unele dintre cele mai frumoase priveliști din București. În plus zona este liniștită și cu multă verdeață.

 

Zona Cotroceni

Probabil nu mai are nevoie de prea multe introduceri, fiind o zonă renumită pentru modul în care modernul se îmbină cu tradiția. Străzile din cartierul Cotroceni au un farmec aparte, cu o istorie bogată și suntem siguri că te vei îndrăgosti din prima clipă de ele.

 

În prezent, cartierul Cotroceni este una dintre cele mai căutate zone din Capitală, atât datorită amplasării (de aici ajungându-se foarte repede în punctele cheie din București), cât și datorită facilităților și modului în care s-a dezvoltat. Așa cum am menționat deja, Cotroceniul este o zonă boemă, dar modernă, pe care o poți numi „acasă”.

 

Zona Floreasca

Cartierul Floreasca este unul dintre cartierele exclusiviste ale Capitalei. Aici se regăsesc numeroase spații verzi, iar zona este amplasată relativ aproape de centrul Bucureștiului. La fel ca în  Cotroceni, arhitectura modernă se îmbină cu cea veche, iar o plimbare pe străzile cu parfum de altădată poate o fi o bucurie zi de zi, indiferent de vreme.

 

În Floreasca se află și numeroase centre comerciale, magazine ale brandurilor de lux, cafenele și restaurante. De asemenea, aici s-au construit și încă se mai construiesc și centre de afaceri, astfel încât îți poți găsi și un  birou foarte aproape de casă.

 

Zona Băneasa

Nu puteam să nu menționăm și zona Băneasa. Aceasta este una dintre cele mai frumoase și exclusiviste zone ale Capitalei, cu o istorie bogată. Cartierul Băneasa se află în sectorul 1 al orașului și este tranzitat de una dintre cele mai importante artere, respectiv Șoseaua București-Ploiești.

 

Cel mai mare centru comercial din țară se află aici, incluzând magazine ale lanțurilor internaționale, dar și numeroase showroom-uri exclusiviste. În apropierea centrului comercial se regăsește și grădina zoologică Băneasa.

 

Istoria acestui cartier începe în anii 1800, când aici au fost trasate parcele de minim 400 mp pentru case, iar în perioada interbelică s-au construit case de lux, cu toate dotările. Din păcate, în regimul comunist, acestea au fost dărâmate și înlocuite cu blocuri cu regim redus de înălțime.  

 

Dacă vei alege să te muți în Băneasa, te vei bucura de străduțele boeme, de numeroase magazine la îndemână, de liniște, aer curat și chiar vei putea admira avioanele în toată splendoarea. Este o zonă ce merită luată în calcul, având în vedere ansamblurile rezidențiale moderne ce s-au construit aici.

 

Zona Pipera

Ne apropiem de finalul listei și îți prezentăm zona Pipera, o suburbie a Bucureștiului și una dintre cele mai râvnite zone rezidențiale. Este situată în partea de nord-est a Capitalei, însă din punct de vedere administrativ este parte integrantă din orașul Voluntari. Aici se regăsesc numeroase școli de top, unele chiar internaționale, magazine exclusiviste și multă liniște. Dacă vrei să scapi de aglomerația Capitalei, zona Pipera este ideală.

Zona Tei

Ultima zonă de mare interes din Capitală, pe care ți-o prezentăm astăzi, este Zona Tei, mai exact malul lacului Tei. Priveliștea este una spectaculoasă și zona se află în plină dezvoltare, aici construindu-se numeroase complexe rezidențiale. Este o zonă foarte bună, cu școli excelente în apropiere și cu un potențiale uriaș. De asemenea, din Zona Tei se poate ieși destul de repede din București, spre A3 sau spre DN1.

 

În concluzie, sperăm ca aceste informații despre cele mai bune zone de locuit din Capitală să te ajute să iei o decizie pentru a-ți găsi casa visurilor tale.

 

Sursa foto: Shutterstock

 

 

 

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri