Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Care sunt complicațiile rujeolei

Care sunt complicațiile rujeolei

Rujeola, boală contagioasă specifică perioadei copilăriei, poate avea complicaţii mult mai grave decât s-a ştiut până acum. Se manifestă prin febră şi erupţie cutanată, simptomele fiind asemănătoare cu ale rubeolei, scrie clicksanatate.ro.

Un studiu precent a arătat că boala poate avea complicaţii periculoase. Oamenii de ştiinţă au studiat înregistrările medicale ale unor persoane din California, care au avut o boală neurologică numită panencefalită sclerozantă subacută (PESS), între anii 1998 și 2016. PESS este considerată 100% fatală pentru copiii infectați. Aceasta este de multe ori trecută cu vederea deoarece simptomele nu apar imediat după infectarea cu rujeolă.

Boala a fost considerată foarte rară; în Statele Unite au fost raportate mai puțin de zece cazuri pe an. Însă, după ce au studiat situația din California, oamenii de știință au anunțat că PESS a fost subevaluată.

Studii anterioare au arătat că posibilitatea de apariție a PESS este de una la 100.000 de persoane, iar potrivit unei cercetări efectuată în Germania rata de infectare ar putea fi de unu la 1.700 de cazuri printre copiii infectați cu rujeolă înainte de a împlini 5 ani. Însă noul studiu sugerează că este mult mai probabil ca unul din 600 de copii să facă PESS în urma declanșării rujeolei în lipsa vaccinării.

Subiecte în articol: rujeola boli de piele bolile copilăriei
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri