Jurnalul.ro Ştiri Observator Care sunt județele cu cele mai multe cazuri de coronavirus. 12 sunt în zona roșie

Care sunt județele cu cele mai multe cazuri de coronavirus. 12 sunt în zona roșie

Cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 faţă de ultima raportare sunt în Capitala - 1.236 şi în judeţele Timiş - 793, Cluj - 774, Ilfov - 504, Suceava - 377, Bihor - 371, Braşov - 340, Iaşi - 336, Constanţa - 323, a informat, duminică, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Judeţele cu cele mai puţine cazuri înregistrate sunt: Covasna - 6, Mehedinţi - 20, Olt - 20, Ialomiţa - 24, Gorj - 28.

Capitala rămâne în zona roşie în ceea ce priveşte rata de infectare cu SARS-CoV-2, având o incidenţă de 5,17 cazuri la mia de locuitori, în creştere faţă de ziua precedentă (4,62).

În zona roşie a intrat duminică Hunedoara - 3,19 cazuri la mia de locuitori, alături de cele din perioada anterioară: Bistriţa Năsăud - 3,63 cazuri la mia de locuitori, Maramureş - 3,85, Sibiu - 3,82, Bihor - 4,28, Satu Mare - 3,95, Constanţa - 3,75, Cluj - 7,47, Suceava - 5,61, Timiş - 5,46, Braşov - 4,96, Ilfov - 4,97.

Potrivit GCS, opt judeţe se află în zona galbenă.

Subiecte în articol: cazuri COVID
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri