Jurnalul.ro Auto Cartelul camionagiilor contra mediului

Cartelul camionagiilor contra mediului

Marii producători de camioane din Europa sunt acuzaţi că s-au înţeles să obţină profituri mai mari tăind de la investiţia în tehnoogii mai nepolunate, scrie Financial Times. Comisia Europeană are în vedere aplicarea unor amenzi record cartelului din industria auto grea. Principalii acuzaţi sunt Iveco, Scania, MAN, Daimler, DAF, Volvo şi Renault. Adică aproape toată piaţa europană de camioane. Situaţia trenează de peste 25 de ani, timp în care marii producători de camioane nu au mişcat un deget pentru a îmbunătăţi sistemele care reduc noxele, în condiţiile în care traficul şi transportul de marfă a crescut seminificativ. Conform studiilor, autocamioanele emit un sfert din totalul gazelor nocive, în condiţiile din care au o pondere în parcul auto de doar 5%. Franţa şi Suedia au fost principalele ţări care au făcut lobby în favoarea cartelului camionagiilor şi au împiedicat aplicarea de amenzi şi reguli mai stricte. Potrivit sursei citate, producătorii de autocamioane au pus deoparte circa 2,6 miliarde de euro pentru a acoperi eventuala amendă record impusă de Comisia Europeană.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri