Jurnalul.ro Auto Cât de premium au ajuns SUV-urile coreene

Cât de premium au ajuns SUV-urile coreene

de Cătălin F. Vărzaru    |   

Noul Tucson înseamnă pentru Hyundai întoarcerea fiului rătăcitor. După succesul de vânzări al primei ediţii, şi mai puţin apreciatul ix35, producătorul sud-coreean a revenit la vechea denumire. Prima ediţie a fost consacrată de capabilităţile şi anduranţa SUV-ului şi în raport cu preţul lui. Ultima ediţie pe care am testat-o de câteva zile se remarcă prin accesorizare şi tehnologie. Un fel de pas înainte spre un SUV premium.

Tucson a apărut în 2005, purtând denumirea unui oraş american din Arizona. Şi a fost un mare succes, cel puţin în România. Vechiul Tucson ţine şi acum la preţ pe piaţa second hand, chiar dacă a depăşit zece ani de la producţie. Mai ales dacă are sub capotă motorul diesel de 2 litri - 140 de cai-putere în versiunea veche, 184 de cai în noua prezentare.

Înainte de toate, noul Tucson se prezintă ca o maşină cu veleităţi de clasă premium. Strădania coreenilor se vede la fiecare amănunt, fie că vorbim de scaune ventilate, fie că trecem în revistă multitudinea de sisteme moderne de asistenţă a şoferului. Noul Tucson îşi păstrează atitudinea de SUV. Adică o maşină încăpătoare, capabilă, la o adică, să se aventureze prin noroaie sau zăpadă, pe drumuri forestiere, dar să şi facă faţă unui parcurs la viteză mare pe autostradă. Şi se pare că poate, cel puţin cu privire la ultimul enunţ. Pentru că, în ciuda celor 1,77 tone, Tucson atinge, conform producătorului, 201 km pe oră şi este capabil de un sprint până la 100 de km pe oră în doar 9,5 secunde. La aceste cifre contribuie şi un coeficient aerodinamic scăzut, pe care constructorul l-a atins cu o serie de îmbunătăţiri la nivelul caroseriei. Cum ar fi un splitter la bara de protecţie frontală, un montant A mai puţin curbat sau un eleron spate mai proeminent. Astfel, s-a ajuns la un Cx de 0,33 cu care noul Tucson s-ar situa aproape în clasa sedan.

Sisteme de avertizare

Am apreciat manevrabilitatea noului SUV, uşurinţa cu care se mişcă în traficul urban şi grija pentru asistenţa şoferului. Cum ar fi sistemul de avertizare la unghiul mort, care te atenţionează sonor şi vizual când vrei să schimbi banda că manevra este periculoasă pentru că se apropie cineva din spate, sau sistemul de părăsire a benzii de rulare, care citeşte marcajele de pe asfalt, chiar şi la noi, şi dă semnale atunci când le încaleci. Evident, cele două sisteme se pot dezactiva. Tucson are un buton din care se poate alege modul Sport sau Normal de parcurs. Pe poziţia Sport, cutia de viteze în şase trepte cu dublu ambreiaj schimbă aproape de zona roşie, după 4.500 de ture, chiar dacă cuplul maxim de 400 de Nm este atins mult mai devreme, la circa 2.500 de rotaţii pe minut. La turare, motorul trage cu toţi cei 184 de cai-putere şi scoate un sunet care aduce a maşină sportivă. Direcţia este asistată printr-un sistem activ de management. Nu ştiu dacă este doar o denumire de marketing, dar am simţit ceva feedback în volan la urcare sau coborârea în curbe, fără a fi deranjant, dar cu mici semne de întrebare asupra modului în care funcţionează precizia direcţiei. Pentru parcursul off-road - deşi e puţin de crezut că cineva dă 35.356 de euro pe o maşină pentru a-i testa la limită capabilităţile pe drumuri desfundate - şoferul are la dispoziţie funcţia autolock, care blochează transferul puterii către toate cele patru roţi motoare. Altfel, Tucson funcţionează în modul 4x2 cu tracţiune faţă, cuplul motor către puntea spate transmiţându-se automat doar atunci când situaţia o impune. Suspenia este bună, fiind reglată pentru un mix între confort şi sportivitate.

Consum serios

Nu mi-a plăcut consumul destul de mare pe care l-am înregistrat în oraş. Chiar dacă am avut parte de reprize sportive, acesta s-a ridicat la 11 litri/100 de km, destul de mult faţă de cifra anunţată de producător de 8 litri/100 de km şi ţinând cont că avem un motor diesel. Cutia de vizeze automată în 6+1 trepte poate fi pilotată şi manual din schimbător. Funcţionează bine şi schimbă fără să rupă cuplul. Funcţia de autohold îl ajută pe şofer să nu mai stea cu piciorul pe frână, la stop. Totuşi, la plecare se simte un fel de hop până în momentul în care maşina se pune în mişcare. O altă funcţie interesantă este asistenţa la coborârea în pantă, care permite şoferului să nu mai bruscheze frâna şi să piardă, în acest fel, aderenţa.

Parcare inteligentă

Tot în seria lucrurilor care m-au surpins a fost asistentul inteligent pentru parcarea laterală şi pentru garare. Practic, sistemul caută locul de parcare ideal pentru maşina de 4,475 de metri lungime şi avertizează şoferul atunci când îl găseşte, apoi îi dă indicaţii în display-ul de pe bord cum trebuie să rotească volanul pentru a intra în spaţiul găsit. Şoferul are la dispoziţie şi o cameră de marşarier cu ghidaj şi avertizor sonor pentru proximitate, inclusiv pentru partea frontală. Sistemul de lumini este compus din faruri de zi cu LED şi fază scurtă tot cu LED. În plus, există funcţia de iluminare laterală în funcţie de modul în care este rotit volanul. Luminile au senzor automat de aprindere, dar dacă se comută manual pe faza scurtă, tot manual aceasta trebuie stinsă la coborârea din maşină.

Scaune ventilate

Tucson a primit la restilizare o grilă faţă la modă, proeminentă, un eleron spate bine reliefat, stopuri cu LED şi o formă mai impunătoare decât a precedentului ix35. Spaţiul interior este gândit pentru a ataca frontal segmentul premium. Ceva să merite cei peste 35 de mii de euro pe care coreenii, prin intermediul dealerului, îi cer pe maşină. În primul rând, în echiparea Luxury+, cum a fost cea testată, Tucson are un impresionant plafon panoramic din care jumătate este retractabil sub forma unei trape. Plafonul din sticlă se poate acoperi cu o perdea-plafon a cărei dimensiune se poate stabili după dorinţă. Scaunele sunt mari, acoperite cu piele şi confortabile. Fotoliul şoferului este reglabil electric pe zece direcţii şi are şi o funcţie lombară. În plus, scaunele au încălzire şi ventilare în trei trepte. Poziţia la volan este înaltă şi oferă o bună vizibilitate asupra şoselei. Pasagerii din spate au şi ei la dispoziţie un spaţiu generos pentru picioare. Consola centrală îi oferă şoferului un bord TFT, cu un display de 4,2 inchi pe care afişează tot felul de informaţii, de la intervalul de service la date despre direcţia de deplasare sau navigaţie integrată. Adiţional, există şi o tabletă touch-screen de 8 inchi pentru sistemul multimedia, care oferă conectivitate, navigaţie Tom Tom, informaţii despre trafic şi legătură bluetooth cu smartphone-ul. Sub tabletă există panoul pentru clima bi-zonală şi un spaţiu pentru depozitarea telefonului sau a altor obiecte. În zonă există şi un port de USB care permite conectarea şi alimentarea telefonului mobil pentru cazul în care se optează pentru navigaţia prin intermediul social media.

Multe spaţii utile

Am remarcat o sumedenie de spaţii de depozitare, inclusiv două suporturi pentru pahare sau un torpedou refrigerat. Alte gadgeturi prezente pe noul Tucson sunt volanul încălzit şi oglinda cu funcţie de antiorbire şi busolă integrată. Sistemul de sunet se poate califica ca performanţe în zona hi-fi, chiar dacă uneori este perturbat de zgomotul motorului diesel, care se aude şi în habitaclu. Portbagajul este spaţios, oferind 488 de litri şi un hayon cu acţionare electrică, avertizare sonoră la operare şi funcţie de oprire la întâlnirea unui obstacol. Noul Tucson este prevăzut cu funcţia de start-stop, iar în varianta testată, şi cu o cheie inteligentă care este simţită de maşină în proximitate, moment în care se acţionează luminile de însoţire şi se rabatează oglinzile. Cea mai ieftină variantă este cea de 1.6 litri pe benzină, de 132 de cai, tracţiune faţă, care ajunge la 21.316 de euro cu TVA.

 

Cifre

- 5 stele obţinte la testele EuroNCAP

- 11 litri/100 de km, consumul urban

- 201 km/h, viteza maximă, 9,5 secunde sprintul până la 100 de km/h

 

Dezavantaje

- consumul

- zgomotul motorului

- preţ pentru varianta top

 

 

Avantaje

- tehnologie

  • confort

  • putere

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri