Jurnalul.ro Ştiri Politică Cătălin Predoiu ar putea să își depună mandatul de preşedinte al filialei PNL Bucureşti

Cătălin Predoiu ar putea să își depună mandatul de preşedinte al filialei PNL Bucureşti

Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Predoiu, a felicitat-o pe social-democrata Gabriela Firea pentru câştigarea mandatului de edil-şef al Bucureştilor, menţionând că îi urează să aibă onestitatea şi înţelepciunea de a realiza proiectele pe care le-a anunţat.

"În primul rând, doresc să felicit pe toţi bucureştenii care au ieşit la vot astăzi şi şi-au exprimat voinţa politică, opţiunea pentru consiliile locale, pentru Consiliul General, pentru primăriile de sector, pentru Primăria Generală a Capitalei. Indiferent de felul în care au votat, bucureştenii care au ieşit astăzi la vot şi şi-au exprimat opţiunea au demonstrat civism, responsabilitate, patriotism local şi nu numai. Doresc să felicit pe proaspăt alesul primar general al Capitalei, doamna Gabriela Firea, şi să-i urez, în interesul bucureştenilor, să aibă înţelepciunea, onestitatea şi puterea necesare pentru a realiza proiectele pe care le-a anunţat", a declarat Predoiu, duminică seară, la sediul PNL.

Candidatul liberal pentru Primăria Capitalei, Cătălin Predoiu, a declarat, duminică, după prezentarea exit-poll-urilor care îl situează pe a treia poziţie, că dacă se vor confirma aceste rezultate, îşi depune mandatul de preşedinte al filialei PNL Bucureşti.

"Doresc să informez atât colegii de partid, cât şi cetăţenii Capitalei, suporterii mei că înţeleg să fac un act de responsabilitate şi, dacă mâine dimineaţă, când se va finaliza numărătoarea voturilor, se vor confirma rezultatele anunţate în această seară de televiziuni, de către casele de sondare a opiniei publice, îmi depun mandatul de preşedinte al filialei PNL Bucureşti", a afirmat Predoiu. AGERPRES

Subiecte în articol: catalin predoiu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri