Jurnalul.ro Ştiri Externe Update - Catastrofă aeriană! Un avion de pasageri s-a prăbușit imediat după decolare

Update - Catastrofă aeriană! Un avion de pasageri s-a prăbușit imediat după decolare

Niciuna dintre cele 157 de persoane aflate la bordul unui avion al companiei Ethiopian Airlines prăbuşit în zbor spre Nairobi nu a supravieţuit, a anunţat duminică televiziunea de stat etiopiană, citată de agenţia DPA.
Pasageri de treizeci şi trei de naţionalităţi diferite se aflau la bordul zborului ET 302 între Addis Ababa şi capitala Kenyei, care s-a prăbuşit duminică dimineaţa lângă oraşul Bishoftu, la aproximativ 50 de kilometri sud-est de capitala etiopiană, potrivit acestei surse

Un avion Ethiopian Airlines despre care se crede că avea peste 150 de persoane la bord s-a prăbuşit duminică, au anunţat compania aeriană şi biroul prim-ministrului etiopian, citate de DPA.
Zborul ET 302 între Addis Ababa şi capitala Kenyei, Nairobi, s-a prăbuşit lângă oraşul Bishoftu, la aproximativ 50 de kilometri sud-est de Addis Ababa, a declarat compania aeriană într-un comunicat.
Boeingul 737, despre care se presupune că avea la bord 149 de pasageri şi opt membri ai echipajului, a decolat la 8.38 ora locală (5.38 GMT) de pe Aeroportul Internaţional Bole. Contactul cu aparatul a fost pierdut câteva minute mai târziu, potrivit comunicatului.
Operaţiunile de căutare şi salvare sunt în desfăşurare, dar informaţii despre victime nu sunt încă disponibile, a declarat compania aeriană.
"Biroul prim-ministrului, în numele guvernului şi al poporului Etiopiei, doreşte să-şi exprime condoleanţele cele mai profunde
familiilor celor care i-au pierdut pe cei dragi la bordul Boeingului 737 Ethiopian Airlines efectuând o cursă regulată către Nairobi, Kenya, în această dimineaţă", a declarat biroul premierului Abiy Ahmed într-o postare pe Twitter.
Cauza prăbuşirii avionului era necunoscută duminică dimineaţă.

AGERPRES

Subiecte în articol: catastrofa aeriana
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri