Jurnalul.ro Ştiri Justitie CCR respinge sesizarea USR: Legea avertizorului de integritate e constituțională - surse

CCR respinge sesizarea USR: Legea avertizorului de integritate e constituțională - surse

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins, miercuri, sesizarea USR privind legea avertizorului de integritate, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse oficial. Legea merge la promulgare, la președintele Klaus Iohannis.

Surse oficiale au declarat, miecuri, pentru MEDIAFAX, că sesizarea USR privind legea avertizorului de integritate a fost respinsă în unanimitate de judecătorii constituționali.

USR a sesizat CCR, la începutul lunii mai, cu privire la legea avertizorilor de integritate, spunând că, în forma impusă de Coaliţia PSD-PNL-UDMR, „slăbeşte considerabil protecţia persoanelor ce vor să dezvăluie neregulile din instituţiile publice şi ridică obstacole considerabile în obţinerea fondurilor din PNRR”.

În sesizarea către CCR, au fost invocate patru argumente de neconstituţionalitate, printre care încălcarea obligaţiilor asumate în momentul aderării la Uniunea Europeană şi lipsa de claritate şi predictibilitate a unor prevederi.

USR a considerat că legea avertizorilor de integritate, în forma adoptată de majoritatea PSD-PNL-UDMR, contravine chiar Directivei UE pe care avea scopul de a o transpune (Directiva 2019/1937 a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2019 privind protecţia persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii).

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri